Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Patrick: „N-am nevoie să întreb. Știu deja.”

Zoom Patrick: „N-am nevoie să întreb. Știu deja.”

Scriu aceste rînduri marți noapte. Patrick a murit luni și, pînă acum, nu dă semne că s-ar răzgîndi. Mă așteptam. Căpos a fost de cînd îl știu. Dacă i s-a pus lui pata, nu se mai răzgîndește nici… știți voi.

Ne știm de 16 ani. Ce ne-a apropiat mai întîi? Întîmplarea care ne-a pus birourile unul lîngă altul. Pofta de-a trăncăni la o țigară și-o bere la șase dimineața, după ce pleca revista la tipar. Sau poate doar gravitația. Doi urși bine trecuți de sută n-au cum să nu se atragă, e geofizică elementară.

Probabil prima amintire bine definită a fost un simplu telefon. Era prin 2010, noi încă în redacția de la Universitate. Se aflase că un cunoscut băiet de radio apreciase atît de mult scriitura din Academia Cațavencu, că o cam citise pe post, uitînd, în patima sa, să precizeze și sursa. Să fi fost un text, să fi fost mai multe, nu mai știu. În cazul acela, vreau să spun, că în general, ce să mai vorbim… Acuma, na, poți să blamezi omul că apreciază? Nu poți. Și, tocmai de aia, Patrick îi dădea un telefon de sinceră apreciere. Unul unde, cu o voce catifelată și prietenoasă, îi explica foarte calm că legea protejează drepturile de autor și cititul pe post în asemenea condiții ar putea fi interpretat ca furt intelectual, iar furtul e cam penal, în sens magistral… Vorba lui Gellu Naum, vai ce păcat, vai ce păcat, că nu a fost înregistrat acel moment înălțător cînd domnul realizator se smiorcăia umilitor spre desfătarea focilor. Pentru că eram mai mulți martori.

Ultima dată nu ne-am văzut. Degeaba m-aș fi urcat pe bloc, pînă-n Jurilovca tot nu pot vedea. Am vorbit la telefon. Îl sunasem să-mi vărs nervii pe o chestie. M-a ascultat, în parte revoltat, în parte amuzat. Era de acord. Nu rezist: „Da-mi place că nici măcar nu-ți pui problema dacă ți-am turnat gogoși.”

„Am lucrat împreună atîția ani. N-am nevoie să întreb. Știu deja.”



Citeşte mai multe despre:

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Coperta Catavencii – 30 septembrie
erbasu
Elis Pavaje
verlinne
Big Fish
Istorii Corecte Politic
Iubitori de arta
Carne de pui La Provincia