Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

PDL vrea să-și facă bine temele, ca să nu pice suspendarea președintelui

Zoom PDL vrea să-și facă bine temele, ca să nu pice suspendarea președintelui

Urmează trei săptămâni absolut demente, în care ți-ai dori să ai orice altă meserie decât cea de jurnalist. Așa cum a și anunțat deja Elena Udrea, “președintele va putea spune acum mai multe lucruri pe care nu le putea spune câtă vreme era în funcție”.

Evident, informații confidențiale, obținute în timpul mandatului, ca șef al CSAȚ, și plasate sub restricțiile secretului de stat sau ale celui de serviciu. Dar astea sunt detalii care nu vor încurca un mare om de stat și de serviciu ca președintele României din ultimii opt ani. Și pentru că se deschide robinetul cu intoxicații sau lucrări doctorale ale serviciilor de informații, vă prezentăm în continuare câteva dintre subiectele pe care cele două tabere le vor arunca pe piață în această perioadă, încercând să convingă electoratul că ceilalți sunt cei mai răi.

Tema “mogulii” din 2009 se va transforma în tema “Varanul”. Câtă vreme Vântu este în pușcărie, iar Patriciu nu mai luptă ca pe vremuri, ba chiar a întors armele, Voiculescu va fi prezentat drept marele rău cu un pantof roșu care vrea să destructureze statul de drept pentru a scăpa de pușcărie.

Din tema “Varanul” se va naște o sub-temă care duce direct la Crin Antonescu: banii primiți de președintele interimar pentru a accepta alianța PNL-PC. Se va vorbi despre o sumă de șapte cifre pe care Antonescu ar fi cerut-o și primit-o, iar una dintre dovezi va fi redezgropatul apartament achiziționat de Crin în 2011.

Tot la adresa lui Crin vor apărea atacuri duse în direcția pierderilor avute de acesta la masa de poker și a sumelor decartate în cazinouri în timp ce țara se zbătea în criză. În acest caz e foarte probabil să apară și înregistrări, precum și mărturii. Unele chiar în cotidianul care nu făcea politică până de curând.

Cea mai complexă lucrătură, însă, la care asudă de șase luni Parchetul și Serviciul de Informații Externe, este legată de o poveste ceva mai veche, ce ar trebui acum să izbucnească internațional. Fosta putere (încă putere dacă ne uităm la servicii) încearcă să transporte pe teritoriul austriac scandalul sexului cu minore. Dacă austriecii se vor lăsa finalmente convinși că “lovitura de stat” le periclitează investițiile, atunci vom avea parte cât de curând de o anchetă pe motiv de pedofilie în camere de hotel austriece, unde acuzați vor fi Victor Ponta, Robert Negoiță și Nicolae Bănicioiu. Dacă nu cedează austriecii, revista Nature este oricum pregătită să prezinte câteva imagini edificatoare din timpul jocului de-a dottore.

Cum spuneam, vor fi trei săptămâni demente în care USL nu prea va avea cu ce replica, pentru că deja a folosit o mare parte din muniție. Iar de chestia aia cu MRU homosexual vor râde până și copiii care n-au luat Bac-ul.

@padehillerin

7 comentarii

  1. #1

    Si ce-ar trebui sa intelegem din articolul asta?! Ca toate astea-s facaturi de-a lui Basescu si de fapt Felix e curat si cinstit iar Negoita e usa de biserica? Ca-s adevarate si USL-ul s-a luat de dracu’ si a dat de tat-su? Sau ca autorul articolului are “surse” si le stie pe toate dar e baiat fin si asteapta sa le dea altii pe goarna?

  2. #2

    Înțelegeți și dumneavoastră ce vreți.

  3. #3

    Cu siguranta vor riposta si cei din USL cu ceva legat fie de udrea, de mru sau de base. Ii scot lucrarea de licenta si-l acuza de plagiat, sau vreun scandal cu fisa.

  4. #4

    Daca e adevarat, desi de ce sa apara prin presa mai inainte, nu o sa aiba efectul scontat, ba chiar invers.

  5. #5

    cred ca tema mogulilor este expirata.

  6. #6

    Bai Pah, ai obosit si tu, ma.

  7. #7

    Vera, nici n-ai idee cât de tare. Ceea ce nu înseamnă că greșesc major. Deja două teme din acest text, publicat luni pe site, sunt foarte la modă.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Editoriale
  • Cum să nu murim

    19 ianuarie 2021

    Mihai Eminescu a învățat să moară cu mult înainte de-a muri la un azil de nebuni și-a mai murit o dată cînd a ajuns nume de cofetărie în orășelele de […]

  • Școală să fie, dar și pușcărie!

    19 ianuarie 2021

    România se împarte iar în două: vaccinații și ceilalți. Elixirul Pfizer vine în doze mici și selective, așa că viața normală are de stat la coadă încă multe luni. Așa […]

  • Ce frumoasă vaccinare!

    19 ianuarie 2021

    „Trebuie să fim pregătiți și tocmai de aceea am convocat astăzi o întâlnire cu ministrul Sănătății și cu experții din domeniul vaccinologiei. Am evaluat stadiul pregătirilor României și am discutat […]

  • Metamorfoza țăranului român

    12 ianuarie 2021

    Dacă pînă acum cinci-șase ani mă dădeam de ceasul morții că boarea societății de consum a ocolit satele românești, astăzi cantitatea de supermarket-uri și de superbet-uri pe cap de băștinaș […]

  • Vaccinați, băieți, orice, numai vaccinați!

    12 ianuarie 2021

    Campania de vaccinare a devenit o tristă eroare de vorbire. Iohannis și-a retras capul din prompter și l-a lăsat pe bietul colonel Gheorghiță să încaseze singur cartușele urii populare, pe […]