Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Pe culmile imposturii. Politehnica din Cluj continuă să susțină și să promoveze un plagiator dovedit

Zoom Pe culmile imposturii. Politehnica din Cluj continuă să susțină și să promoveze un plagiator dovedit

Dovedit plagiator cu acte în regulă, după decizia Comisiei de Etică a ASE, primarul PNL din Alba Iulia continuă să poarte cu mîndrie titlul de doctor. Unul pentru care, cum zicea chiar el, într-o intervenție publică electorală – din aceea plătită, de altfel și singura declarație pe subiect –, a muncit mult, a făcut drumuri de București pe vremea cînd nu existau autostrăzi. Practic, așa erau vremurile atunci, era OK să iei cu copy/paste 97 de pagini din alte lucrări și documente, că doar ai condus mașina, săracul de tine, peste 300 de kilometri, ca să faci un doctorat la peste 15 ani de cînd ai terminat facultatea și într-un domeniu care n-are legătură cu ce-ai făcut tu la școală.

Ei bine, Gabriel Pleșa, că așa îl cheamă pe primarul ăsta plagiator și traseist, s-a înființat acum cîteva zile la UTCN, extensia din Alba Iulia, să le împartă diplome absolvenților și să le dea sfaturi de viață. Despre cum să facă, mai departe, dacă vor un doctorat, cum să conducă mulți kilometri și alte asemenea sfaturi unde, dovedit, are experiență. Evident, a fost invitat de conducerea UTCN, una căreia nu pare să-i pese de faptul că distinsul politician e un plagiator ordinar. De fapt, UTCN i-a și dat un job individului, Gabriel Pleșa fiind și cadru didactic, profesor universitar asociat, tocmai în baza acelui doctorat obținut cu un plagiat ordinar și dovedit. Că, deși n-a avut legătură cu educația, odată ajuns primar s-a făcut și puțin profesor, că așa îi șade bine unui impostor penelist.

Rectorul UTCN, Vasile Țopa, tace complice. Pentru că!

După ce am publicat ancheta care-l dovedea pe numitul Pleșa Codru Gabriel drept un plagiator notoriu, l-am căutat pe distinsul rector al Politehnicii clujene, Vasile Țopa, să vedem ce are de zis, cum de l-a angajat pe acest zero în materie de profesorat. La momentul respectiv, domnul Țopa s-a declarat uimit, șocat de-a dreptul să afle că Pleșa, pe care-l cunoaște, normal că-l cunoaște, a plagiat. Însă, ne-a zis atunci, va aștepta cuminte o decizie a colegilor de la ASE, înainte să hotărască pașii următori. La o lună și ceva distanță, după ce Comisia de Etică a ASE a dat verdictul, cum că Pleșa e un plagiator ordinar, i-am trimis domnului Țopa decizia și am solicitat o poziție. Iar poziția acestuia a fost aia a mutului din păpușoi. Nimic! Zero! L-am mai contactat și ulterior, am revenit cu întrebările și tot așa, nimic. Apoi, după ce plagiatorul Pleșa a fost invitat de onoare la ceremonia de absolvire a studenților, unde a împărțit diplome cu lejeritatea unuia cu centura neagră în copy/paste, l-am solicitat din nou pe domnul Țopa pentru o poziție, o explicație. Și, deja clasic, ne-a dat cu seen și haideți pa!

Or, în lipsa unui răspuns din partea rectorului Politehnicii din Cluj, am căutat noi unul în documente. Și se face că domnul Vasile Țopa e nu doar un cadru didactic renumit, dar e și un tip putred de bogat, cu o groază – O GROAZĂ! – de interese în Alba Iulia. Din declarația de avere din 2023 reiese că soția domnului Țopa deține: 9,1 hectare de teren agricol în Oarda (cartier din Alba Iulia); 2.900 mp teren agricol în Alba Iulia; 62.000 mp teren forestier în Alba Iulia; două parcele de 452 mp și 565 mp în Alba Iulia; 30.500 mp încadrați la alte terenuri extravilane. În plus față de terenuri, soția rectorului mai are, tot în Alba Iulia, o casă de locuit de 262 mp, un alt imobil de 582 mp și încă o casă de locuit, de 206 mp. Și astea sînt doar, să zicem, interesele din Alba Iulia, căci distinsul rector este putred de bogat, multi-multimilionar. Cum îi șade bine unui bugetar cu ștaif.

Citeşte mai multe despre:

2 comentarii

  1. #1

    Si se intreaba lumea de ce merge prost invatamintul. Si se intreaba, si-si raspunde lumea asta uite-asa: da, domnule, dirigintele e vinovat! Profesorul de matematica! Profesorul de serviciu! (Nenorocitul!) Nu s-ar uita unul la „copiii” (tot mai putini stiu citi de „i” trebuie aici; eu stiu, deci sint mindru: mindru ca-s roman) care stau in circiumi in timpul orelor – pe banii parintilor, nu pe ai profesorilor, nici macar pe banii profesorului de serviciu. Nu s-ar uita nimeni la educatia „moderna” impusa cu de-a sila in scoli (stiti bancul acela cu pleonasmul, da?) – educatia moderna este lipsa oricarei educatii (sau e, cel mult, educatia de pe tiktok, ma iertati ca nu pot scrie cu litera mare in mijlocul cuvintului – da’ de Pic si Poc va mai amintiti?). Si nu s-ar uita nimeni la toate doctoratele furate si la toti nemernicii care s-au imbogatit dindu-le (furindu-le de la cei care le-ar fi meritat, vreau sa zic). Ca au distrus definitiv imaginea scolii si, din pacate, au distrus astfel chiar scoala e colateral si nu s-ar uita nimeni la asta. Ramine cum am stabilit: profesorul de serviciu e vinovat.

    Cu toata stima, A. Matita

  2. #2

    Suntem singura tara din lume unde cei mai mulți milionari nu provin din sistemul privat ci sunt bugetari !!!?!! Sunt primari sau unii care lucrează în consilii județene care au recreeat vechile moșii boierești, au mii de ha .Intr-un fel e bine ca se pare ca străinii dețin cel mai mult pământ la noi . Nu mai zic de alții, ii știți și dv .

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Carne de pui La Provincia
Big Fish
Editoriale
  • De ce Dumnezeu nu-și va cheltui nici măcar mărunţișul cu noi

    4 februarie 2025

    Cînd Cel de Sus, dînd într-o parte norii, să vadă dacă m-am umplut de har, m-a auzit cum ușui cerșetorii că nu am mărunțiș în buzunar, n-a pregetat pe cînd […]

  • Doi lupi

    3 februarie 2025

    „O poveste de demult, de pe vremea dacilor, cînd se spune că lupoaica a simțit că naște, și sărea din piatră în piatră să-și caute o vizuină.“ Așa începe Călin […]

  • Cei doi Antonești

    27 ianuarie 2025

    Un criminal de război antisemit, părtaș la Holocaust, și un șomer repatriat de la Bruxelles, scos de la naftalină din dulapul soției. Ăsta e intervalul de nenorocire și salvare a […]

  • Cristela – viitoarea doamnă a Țării Românești

    21 ianuarie 2025

    Pentru că din blana lupului mort puricii sar să-și caute o altă gazdă, echipa de zgomote din jurul lui Georgescu ar putea sări din mers în căruța cu coviltir aurit […]

  • Curve n-avem, dar vă place organizarea?

    20 ianuarie 2025

    N-avem candidați la președinție, dar organizăm cu rîvnă alegerile. Avem data, noul orar de desfășurare, noile reguli. Avem o tentativă de limitare a libertății de exprimare și un pic de […]

Iubitori de arta