Pentru că le pasă de nu mai pot

Președintele României, adică, de fapt, alegerea sa, a trezit atâta interes printre alegători, încât era să se lase cu revoluție românească pe teritoriu străin. În toamna lui 2014 eram, parcă, după 1848, iar revoluționarii oropsiți nu se mai puteau exprima decât prin țări străine, la adăpostul distanței ce părea și mai mare fiindcă drumurile erau încă parcurse cu diligența, nu cu www-ul.

Dar de ce tocmai funcția de președinte, cea care nu e neapărat înzestrată cu putere reală de schimbare? Un președinte care se mișcă strict în limitele Constituției românești, care nu o abuzează și nu o întoarce pe toate părțile, are mai degrabă o putere simbolică. Nu este nici măcar un arbitru real. Consultările de la Cotroceni sunt mușchi arătați la televizor, dar mușchi pufoși, umflați cu steroizi. Un Parlament puternic, necorupt și nediscreditat zi de zi ar putea face mult mai multe în mod real pentru țară decât un președinte ținut în geamul de la Cotroceni de către serviciile de informații. Ar putea chiar să dea țării un guvern capabil, bine susținut pe partea de decizie politică și sprijinit cu voturi netărăgănate în problemele care cu adevărat contează.

Dar, mereu, în România sunt mai atractivi candidații providențiali lipsiți de putere decât listele lungi de nume ale celor care, de fapt, decid soarta țării, o pot ridica sau o bagă-n groapă.

De aceea, la alegerile prezidențiale din 2014, în emigrația românească s-au prezentat la vot 378.811 cetățeni români aflați în străinătate. În turul al doilea al alegerilor, căci în turul întâi ajunseseră să voteze doar ceva peste 160.000, mulți rămânând în afara secțiilor de votare din cauza organizării și a sabotării votului din emigrație.

Această situație și toată spuma propagandistică ce a acoperit-o au determinat, totuși, schimbări în bine pentru procesul electoral românesc. Astfel, acum se poate vota și prin corespondență, iar cei care au domiciliul sau reședința în străinătate trebuie să se înscrie în registrul electoral, fie pentru a vota prin corespondență, fie pentru a fi înregistrați ca votanți la secțiile de votare organizate în ambasade, consulate și sediile ICR, fie pentru a cere înființarea unor secții de votare în alte localități, aflate prea departe de secțiile tradiționale de votare.

Registrul electoral pentru votanții din afara granițelor a fost deschis în martie 2016 și înscrierile în el se pot face până cu trei luni înainte de data alegerilor. Cel mai probabil, până la începutul lunii septembrie. Mai e până atunci, așadar, cam o lună și jumătate. În cele trei luni și jumătate de când există registrul electoral pentru votanții din exterior, au cerut să voteze prin corespondență 1.717 cetățeni cu drept de vot, iar alți 582 au optat pentru votul în secțiile de votare. În total, doar 2.299 de români din străinătate se înscriseseră în registrul electoral în primele trei luni și jumătate.

E greu de crezut că în următoarea lună și jumătate va fi o avalanșă de înscrieri, astfel încât să se atingă numărul votanților din 16 noiembrie 2014.

Și, atunci, pentru ce am murit noi la revoluția Facebook a lucrului bine făcut? De ce ne-am împroșcat cu imprecații, la ce ne-a ajutat? Există un interes real în emigrație pentru bunul mers al României sau e doar o împăunare nefolositoare nimănui cu titlul de schimbători ai rezultatelor alegerilor prezidențiale? Da, regulile sunt greu de respectat uneori, gargara e ușor de făcut. Oricum am da-o, emigrația românească pare atât de interesată de ceea ce se întâmplă în țara în care nu plăteşte decât taxe locale, încât din cele 14 bucăți în care i s-a rupt putem reconstitui ușor organul în care-i doare pe ei de noi.