Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Pentru țară și popor, parțiale în Bihor

Zoom Pentru țară și popor, parțiale în Bihor

Ilie Bolojan este un om al economiilor, al austerității bugetare, al cheltuirii banului public cu măsură și responsabilitate. A concediat grămezi de angajați ai Primăriei Oradea și ai CJ Bihor, pentru a-i reangaja când aceștia au câștigat procesele pe care le-au intentat instituțiilor. A tăiat banii instituțiilor de cultură, a omorât reviste care supraviețuiseră și stăpânirii austro-ungare, s-a luptat parte în parte cu teatrele și filarmonicile pentru a mai economisi un bănuț pe care să-l aloce APTOR-ului ca să promoveze imaginea Oradei, a județului și, mai ales, a lui personal. Din milioanele economisite prin concedierea temporară a unor bugetari, în jur de 5 milioane de euro s-au dus în cumpărarea de bunăvoință de la presă și influențări. Bunăvoință și, pe alocuri, ode deșănțate, care au făcut din Bolojan singurul om capabil să salveze România. De la orice: epidemie de covid, gripă, holeră, inflație, criză economică, război cu Rusia, invazia extratereștrilor și așa mai departe.

La începutul anului, Ilie Bolojan a fost printre cei care au susținut comasarea alegerilor locale cu cele europarlamentare, pe motiv că se face economie la buget.

Cu aproape două săptămâni în urmă, PNL Bihor, organizație condusă de însuși Providențialul, a anunțat că salvatorul Ilie Bolojan va candida la alegerile parlamentare de pe 1 decembrie, urmând să ocupe prima poziție pe lista pentru Senat a PNL.

Toată lumea care cunoaște cât de cât practicile politice din ultimele decenii a fost de părere că Ilie Bolojan nu candidează de-adevăratele la parlamentare, ci se află acolo doar pentru „a trage lista”, cum se practică. În baza imensei sale popularități, care i-a adus anul acesta cu 2.000 de voturi mai puțin decât în 2020 (nesemnificativă scădere) Ilie Bolojan ar putea duce lista pentru Senat a PNL în Bihor la peste 55%, iar pe cea pentru Camera Deputaților tot pe acolo, deși în 2020, când Bolojan obținea 61,5% la președinția CJ Bihor, PNL de-abia scotea 33,93% la Senat și 32,49% la Cameră. Iar în 2020 PNL avea peste 30% intenție de vot în sondajele anterioare parlamentarelor, nu ca acum, când se zbate pe la 15%.

Surpriza, însă, de-abia acum vine: Ilie Bolojan nu candidează la parlamentare doar de formă, ca să fie locomotiva PNL în Bihor, ci chiar are de gând să să fie propria lui locomotivă și să-și tragă la București vagoanele pline cu pricepere administrativă, cunoștințe enciclopedice în obținere și returnarea sub formă de corecții a fondurilor europene etc., etc. În ultimele două săptămâni, Bolojan, care încă nu și-a luat în primire oficial al doilea mandat de președinte al Consiliului Județean, a făcut un scurt turneu pe la toți supușii politici din județ și i-a asigurat că de acolo unde va merge el, de la București, adică, îi va putea ajuta mai mult și mai bine decât o face din poziția de baron local. O să fie senator, o să fie mai activ și mai ascultat în partid și, desigur, sunt șanse mari să ajungă chiar prim-ministru. Dacă nu premier, deși așa și-ar dori, declarativ, și Ciucă, și Lasconi și chiar și Ciolacu, Bolojan tot ar prinde un loc de ministru, de unde bihorenii n-ar fi uitați, mai ales dacă fac parte din partidul corect.

Toate bune, din calea-afară de frumoase, doar că noua carieră de guru al austerității la nivel național a lui Bolojan va începe cu o gaură în buget: suma necesară pentru organizarea unor noi alageri în județul Bihor, ca să-și aleagă oamenii ăia un nou președinte de Consiliu Județean. Ei, da’ când a început să ne pese nouă de câteva milioane de euro? Mai închidem un teatru, mai dăm afară trei violoniști și ne revenim…

13.292 de vizualizări

Citeşte mai multe despre:

20 comentarii

  1. #1

    Au rasarit mai multi providentiali din mocirla de pe meleagurile astea in 30 de ani chiar si decat figuri profetice si mesianice din Orientul Mijlociu in primii 650 de ani ai epocii curente. E ceva profund in neregula cu o populatie care se poate duce de atatea ori dupa aceeasi fenta rasuflata.

  2. #2

    Wow, ce pricepuți sunteți în manipulări jegoase!
    Poate vă scapă Simionaurul de ultimele rămășițe democratice și apte de realizări remarcabile și vă aruncă direct în brațele „vânjoase” al celui mai laș dar criminal fără scrupule de la Kremlin!🙄

  3. #5

    Eu, ca un bihorean ce sunt prin Banat și neștiind prea multe despre Bolojan, ma întreb dacă alt bihorean, pe nume Blaga, poate sa fie locomotiva liberalilor timișeni? Pe asta cel puțin il știu ca nu a stralucit ca student la Timisoara, ca și Bolojan dealtfel, iar prin politica a facut praf rafinaria Crișana din Suplacu de Barcau, care producea 1,4 milioane de tone de bitum anual, iar acum e moarta, iar petrolul dus la rafinaria din Viena. La deces si-a adus contribuția nu numai Blaga ci și Magureanu alias Asztalos. Halal sa le fie!

    • #6

      Confirm, dar parțial. Schela de foraj Oradea (era de fapt în Borș) a fost falimentata premeditat. Am lucrat în 1990 acolo, știu cum s-a petrecut. Era evident ca nu a fost o întâmplare. S-a prăbușit totul ca un castel de carti de joc.

  4. #7

    Am si eu o intrebare…cunoaste domnu’ Bolojan limba maghiara?

    • #8

      Este bine să cunoşti măcar o limbă de circulație internațională…dacă mai cunoşti şi o limbă vorbită de minoritățile din țară fie ea chiar şi limba maghiară nu cred că este ceva decât de apreciat…

  5. #9

    Nici nu e nevoit sa știe Bolojan limba maghiara, în România se vorbește limba română

  6. #10

    Nu e necesar sa cunoasca limba maghiara suntem romani

  7. #11

    De cite ori ,nația asta romana are un om dedicat pentru o funcție publica se găsesc o suta de gura casca ca să-l împrăștie cu noroi.

    • #12

      Ce va sa zică „dedicat pt o funcție publică”? E prea abscons, muritorilor de rând ne scapa sensul.

      • #13

        Predestinat vroia sa zica, la cat se investeste in imaginea lui si cat liber are la fonduri (inclusiv multe ineptii). A mai fost si este unu asa, predestinat si providential, cred ca ne-am lamurit cu totii.

  8. #15

    Excelent articol. In sfarsit vad ca cineva din presa l-a citit pe acest mizerabil. Cunosc din interior cum se comporta acest bolsevic dar, spre surpinderea mea toata lumea il apreciaza (cum ar fi habarnistii de Marioara si Viorel de mai sus). Aveti totusi grija ce scrieti despre el, nu m-ar mira sa devina presedintele Romaniei, are un caracter asemanator lui Iohanis ( adica razbunator). Am un mesaj pentru stimatul Andras: minoritarul trebuie sa stie limba majoritarului, nu invers. Am avut trei ministri de la UDMR la ministerul unde lucrez si niciunul nu se exprima corect in limba romana, asta e normal sau de apreciat???

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Carne de pui La Provincia
Big Fish
Editoriale
Iubitori de arta