Sînt sibieni pentru care Radu Stanca continuă să-şi facă plimbările prin oraş, numai de ei văzut, la fel ca tînărul Corydon, „cel mai frumos din oraşul acesta“. Acum cîţiva ani am trecut pe strada din Sibiu care-i poartă numele.
N-am avut nici o viziune. Doar cuvinte despre el, citite şi auzite, şi amintirea neclară a unei fotografii care şi-a recăpătat conturul de-abia în foaierul teatrului. Poetul care n-a apucat să îmbătrînească îşi diviniza soţia, pe Dorina Ghibu, Doti, muza lui şi o vreme primadona teatrului din oraş. Din cauza prieteniei sale cu Ion Negoiţescu şi a ambiguităţilor din Corydon, unii au crezut şi au răspîndit zvonul că Radu Stanca ar fi avut, în secret, aceleaşi înclinaţii trupeşti ca impenitentul Nego. Nici gînd, dar, spre lauda lui, Stanca, prinţul penumbrelor, îşi privea cu înţelegere prietenul într-ale literaturii, care nu se ferea să vorbească despre preferinţele lui sexuale într-o vreme cînd Codul Penal prevedea pedepse cu închisoarea pentru aşa ceva.
