Arestat sub învinuirea de „activitate duşmănoasă contra regimului“, Barbu Slătineanu a murit după cîteva luni de la arestare. Îşi donase toată averea statului comunist şi „activitatea duşmănoasă“ nu fusese altceva decît întîlnirea în casa lui a mai multor scriitori într-un fel de cenaclu literar.
După moartea sa, muzeul a funcţionat în continuare în vila Slătineanu, unde locuiau şi urmaşii bătrînului. După cutremurul din martie ’77, conducerea superioară de partid a hotărît ca toate colecţiile „donate“ statului comunist să fie mutate la un loc şi astfel a apărut Muzeul Colecţiilor. Lucram pe vremea aia la un institut de proiectări de îmbunătăţiri funciare, unde eram coleg şi prieten cu Stroe Slătineanu, fiul lui Barbu, şi cu Radu Slătineanu, fiul lui Stroe. Într-o zi, Radu Slătineanu mi-a zis că a început evacuarea muzeului şi, cu această ocazie, s-a întîmplat o mare porcărie. Muncitorii responsabili cu mutarea se îmbătaseră şi, ca să se distreze, spărseseră cîteva mii de farfurii de ceramică populară românească, practic toată colecţia strînsă într-o viaţă de Barbu Slătineanu. După serviciu m-am dus cu Radu la el acasă să vedem dacă se mai poate recupera ceva. Colecţia distrusă fusese amenajată frumos, pe rasteluri, în subsolul vilei. Acum, pe jos era un strat de cioburi de vreo treizeci de centimetri înălţime. Am scotocit printre cioburi şi am găsit patru farfurii superbe din secolul XIX. Radu mi le-a dăruit.
(va urma)
