Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Peste 10 milioane de euro din fonduri europene prăduite de Primăria Alba Iulia

Zoom Peste 10 milioane de euro din fonduri europene prăduite de Primăria Alba Iulia

Am găsit semnătura lui Răzvan Murgeanu, actual secretar de stat în ministerul condus de Elena Udrea, pe contractul pentru proiectul de reconstituire şi restaurare a Cetăţii Alba Iulia, alcătuit din şapte lucrări încredinţate Grupului Corint.

Am găsit semnătura lui Răzvan Murgeanu, actual secretar de stat în ministerul condus de Elena Udrea, pe contractul pentru proiectul de reconstituire şi restaurare a Cetăţii Alba Iulia, alcătuit din şapte lucrări încredinţate Grupului Corint. Grupul este condus de arhitectul Daniel Sabău, vicepreşedinte al Uniunii Naţionale a Restauratorilor Monumentelor Istorice (UNRMI). Daniel Sabău este fratele lui Mircea Sabău, membru al Comisiei regionale a monumentelor istorice nr. 8, care avizează lucrări de intervenţie la monumente istorice. Ambii fraţi sînt prieteni cu Mircea Hava, primarul municipiului Alba Iulia, vicepreşedinte PDL. Din cercul lor de prieteni mai fac parte Corneliu Franchini Lăncrăjan, arhitect la Primăria Alba Iulia, şi Călin Hoinărescu, preşedintele UNRMI. 

Schema lor de lucru este următoarea: 

arhitectul Lăncrăjan întocmeşte un proiect de lucrări în Cetatea Alba Iulia, bunăoară cel de reabilitare a zonei interioare a cetăţii, în valoare de 10 milioane de euro, la care ne referim în cele ce urmează; primarul Mircea Hava comandă proiectul; Institutul Naţional al Patrimoniului, în cadrul căruia Hoinărescu este şi expert, şi specialist, şi şef al restauratorilor monumentelor istorice, încredinţează fără licitaţie executarea proiectului de către arhitectul Lăncrăjan; Primăria Alba Iulia organizează o licitaţie dirijată, pentru ca executarea lucrărilor să fie încredinţată preferenţial Grupului Corint. Arhitectul Lăncrăjan supraevaluează lucrările de intervenţii prin distrugerea parcului Custozza din interiorul cetăţii şi acoperirea acestuia cu dale de granit din Turcia. 

În timpul lucrărilor se distrug importante vestigii 

arheologice, iar proiectanţii nu au aviz de descărcare arheologică, întrucît Gabriel Răstoiu şi Constantin Inel, directorul şi adjunctul directorului Muzeului Naţional al Unirii, sînt executanţii voinţei primarului Hava, iar muzeul se află în subordinea primăriei. Lucrările se desfăşoară fără supraveghere arheologică sau cercetare preventivă, fapt ce încalcă Ordinul 2518 al Ministerului Culturii şi Cultelor, privind protecţia patrimoniului arheologic. Dalele de granit sînt cumpărate de Grupul Corint de la firma intermediară Algabeth Com SRL, apropiată de Adriean Videanu. Algabeth cumpără granitul de la firma turcească Anatolya Manencilic cu preţuri cuprinse între 63-69 de euro/tonă. La aceste preţuri ajunge granitul în portul Constanţa, de unde este preluat via CFR de firma Algabeth, care îi umflă preţul de cîteva ori, înainte de a fi revîndut Grupului Corint. Costurile acoperirii suprafeţei de 44.500 de metri pătraţi a parcului Custozza cu dale de piatră ar ajunge la 300.000 de euro. 

Diferenţa de peste 9,7 milioane de euro 

nu poate justifica celelalte costuri legate de studiul de impact şi fezabilitate sau de închiriere a utilajelor etc., de unde şi opinia exprimată de avocatul Radu Octavian, că în acest caz avem un şir de infracţiuni, începînd cu acuzaţia de fals, uz de fals, abuz în serviciu sau înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave. Aceleaşi costuri ireale se regăsesc la toate lucrările executate de Grupul Corint, firma de casă a primarului Hava. Bunăoară, Poarta a II-a a cetăţii a costat 500.000 euro, fiind vorba despre o fundaţie, patru stîlpi şi cîteva elemente decorative, în timp ce Poarta a V-a a ajuns la costuri de 900.000 de euro, cît ale unui bloc cu patru etaje. Reconstucţia porţii castrului, finanţată cu un milion de euro din bugetul Elenei Udrea, este o fantezie a arhitectului Lăncrăjan, fapt recunoscut de arheologul Gabriel Răstoiu, directorul Muzeului Unirii: „Arcadele nu ştim cum arătau. Probabil partea de sus a porţii e făcută după o imagine a unei porţi a unui castru din altă parte a Europei“. Putem vorbi în acest caz de o fraudă gigantică, cu fonduri europene deturnate pentru localele din 2012, cu larga binecuvîntare a Elenei Udrea, fapt pentru care am sesizat Departamentul de Luptă Antifraudă.

8 comentarii

  1. #1

    Azi noapte 5 tiruri stationau langa muzeu,pe strada respectiva e interzisa circulatia mainilor peste 3,5 tone

  2. #2

    Dan Sabau nu este arhitect, el numai se pretinde arhitect. Pe site-ul UNRMI apare ca arh. ( de la arhitect) dar dansul a facut o obscura facultate de istorie si muzeologie la batrinete, dupa 1990.

  3. #3

    Cat de liberal de 8% in sondaje in Alba Iulia este articolul asta!

  4. #4

    Lucrurile sunt nasoale nu trebuie neaparat sa le nasoliti in plus ca sa para si mai nasoale. Ce treaba are INP cu Calin Hoinarescu care are firma lui de proiectare la Ploiesti? Nu e angajat INP iar UNRMI e o organizatie profesionala din gama sindicatelor, a uniunii patronatelor, a uniunii arhitectilor a ce vreti voi numai institutie publica nu e …
    Pe urma, daca 7 euro/mp material de pardoseala si manopera este mult atunci mai mergeti prin depozitele de materiale de constructii si vedeti de gasiti niste faianta la pretul asta. Poate ca e adevarata increngatura pe care o sugerati dar daca o faceti in felul asta inseamna ca trebuie sa fiu reticent.
    Repet, operatiunea de acolo e urata rau ca proceduri dar daca imi sar in ochi gugumaniile pe care le scrieti inseamna ca mare baza pe voi nu se prea poate pune. Investigatia lu’peste …

  5. #5

    Muzeului Naţional al Unirii se afla in subordinea Consiliului Judetean…in rest aveti dreptate…tripleta Hava,Sabau,Lancranjan taie si spanzura in Alba Iulia!

  6. #6

    MA BUCUR CA DEMASCATI HOTI MAI BINE BAGA EI IN BUZUNARE DECAT SA AJUTE COPII CARE RENUNTA LA SCOALA DIN LIPSURI SAU TINERI CASATORITI FARA CASE ASA DOMNU HAVA NU TE LASA CA NU STI CAND MAI IESI PRIMAR

  7. #7

    PE CEI DIN TIGANIME I INTELEG DE CE IL VOTEAZA PE HAVA DAR RESTU DIN ALBA IULIA DE CE?PT CA DACA TE DUCI LA EI NU TE AJUTA NUMAI IN PERIOADA ALEGERILOR NU SINT PROSTI SASI RACEASCA SCAUNU SI IASA BANU . ASA MERITAM CAI VOTAM

  8. #8

    ce injositi sunt unii oameni…de ce dracu tot comentati…..ziceti mersi ca se mai ocupa cineva de orasul nostru si il mai modernizeaza si il face un punct turistic. numai sa comentati si sa bagati stambe stiti mai gaozarilor. vedetiva de treaba voastra

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Editoriale
  • În căutarea țăranului pierdut

    18 februarie 2020

    Prin anii ’90, șoseaua dintre Craiova si Calafat purta la gît în plină iarnă salbe de potîrnichi și de prepelițe, care spre a nu fi detectate pe cîmpul înzăpezit de […]

  • Instinct primar

    18 februarie 2020

    Partidele bătrîne se închină la chipul cioplit al primarului. Și PSD, și PNL se prosternează la picioarele acestei divinități păgîne. Au primari mulți pe care vor să-i păstreze fiindcă fără […]

  • Cine suntem, ce mai vrem

    18 februarie 2020

    „Să se știe cine suntem și ce vrem“, spunea Ion Iliescu în decembrie 1989 despre necesitatea unei comunicări cu ambasada Uniunii Sovietice. Desigur, sovieticii știau destul de bine și cine […]

  • Ludovic autorăstignit a doua oară

    11 februarie 2020

    După ce a fost bătut la școală de niște derbedei, elevul conștiincios Ludovic Orban, sfătuit de domnul diriginte, a decis să-și dea singur palme în fața clasei dacă împricinații refuză […]

  • Războaiele care ne-au prostit

    11 februarie 2020

    Cînd vine vorba despre înapoierea României, două tabere duc greul bătăliei. Una susține că sîntem ținuți pe loc de corupție. Cealaltă e de părere că sîntem victima conspirației internaționale. În […]