Petrolul, gazul și redevențele (II)

Atunci când au decis să nu respecte legea și să nu aloce 6% din PIB pentru educație și cercetare, politicienii români au ales, de fapt, să ne condamne la stagnare și mai apoi la regres. Fără educație nu avem cum avea decât accidental cercetare performantă, iar fără cercetare performantă nu putem decât să stăm cu mâna întinsă după tehnologie, plătind pentru ea sau cedând resursele pe care nu le putem exploata din cauza lipsei tehnologiei.

Săptămâna trecută

pornisem de la agitația companiilor străine care vor să exploateze resursele de gaze naturale și de petrol din Marea Neagră. Exploatarea o fac aceste companii pentru că cele românești nu au tehnologia necesară. Sunt obligate să o închirieze scump, aproape nerentabil, deci mai bine nu se leagă la cap fără să le doară.

În Marea Neagră, pe platforma continentală aflată, datorită eforturilor negociatorului Aurescu, în apele noastre teritoriale, nu în cele ale Ucrainei, zonele de explorare și exploatare a gazelor și petrolului au fost împărțite în mai multe perimetre, după cum urmează:

Black Sea Oil & Gas,

cei de la care a început atacul la Parlamentul României pentru urgentarea Legii Offshore, este o companie americană, deținută de către Carlyle, unul dintre cele mai mari fonduri de investiții din lume. Black Sea Oil & Gas are drepturi de explorare și speră să le obțină avantajos și pe cele de exploatare în perimetrele Midia (BSOG – 65%, Petro Ventures Europe – 20% și Gas Plus Int –15%), Pelican (BSOG – 65%, Petro Ventures Europe – 20% și Gas Plus Int – 15%) și Luceafărul (BSOG – 50%, Petro Ventures Europe – 50%). OMV Petrom, companie austriacă în care statul român are 30% din acțiuni, are drepturi de explorare și le vrea pe cele de exploatare exclusivă (100%) pentru două perimetre: Neptun și Histria. Exxon împarte (50%-50%) cu OMV Petrom perimetrul Neptun de adâncime, și tot Exxon are 42,5% din perimetrul Midia de adâncime, alături de OMV Petrom, tot cu 42,5%, și Gas Plus Int, cu 15%. Lukoil, companie rusească, deține perimetrele Rapsodia și Trident, în proporție de 72%, alături de Panatlantic Petroleum, cu 18%, și Romgaz, cu 10%. În fine, perimetrele Muridava și Cobălcescu au revenit companiei Petromar, cu următoarea structură: Petromar Resources BV – 80% și Petromar SA – 20% la Muridava, și Petromar Resources BV – 70% și Petromar SA – 30% la Cobălcescu.

Dintre toate perimetrele

concesionate de către statul român, doar două, nu cele mai rentabile neapărat, revin unei companii românești. Nu neapărat 100% românească și asta. Oficial, Petromar Resources ar aparține afaceristului român Gabriel Comănescu. În ce proporție, este greu de spus.

Exxon este o companie americană 100%. Black Sea Oil & Gas este, de asemeni, o companie americană. Lukoil este o companie rusească. OMV este o companie austriacă. Petro Ventures Europe este o companie cu rădăcini în Australia și Anglia. Gas Plus International este o subsidiară a companiei italiene Gas Plus Italiana. Panatlantic Petroleum este o companie de origine din Houston, dar cu baza fiscală în paradisul fiscal din Bermude. Romgaz, care are doar 10% din perimetrul dominat de Lukoil, este singura companie românească certă 100%.

Așa s-au împărțit,

deocamdată, petrolul și gazul ipotetice din Marea Neagră. Nu avem companii de stat care să exploreze sau să exploateze aceste resurse, așa că am făcut și noi ce-am putut. Am concesionat totul, sperând ca în schimbul resurselor noastre să primim niște redevențe. Iar aici este graba celor de la Black Sea Oil & Gas și a tuturor celorlalți care vor ca Legea Offshore să fie aprobată cât mai repede în Parlament, pentru ca ei să înceapă să câștige cât mai repede.

Rezervele estimate inițial și pesimist

din Marea Neagră s-ar ridica la 100 de miliarde de metri cubi de gaz și 10 milioane de tone de țiței. După rezultatele primelor explorări, estimările au crescut la 200 de miliarde de metri cubi de gaz. Rezerve mari, din care România câștigă, însă, derizoriu. Astfel, în momentul actual, redevențele pentru gaze naturale sunt cuprinse între 3,5% și 13%, în funcție de productivitatea zăcământului. Redevențele sunt mici, aproape infime, România obținând în fapt sub 10% din valoarea resurselor sale naturale. Pentru că nu are tehnologie. Și nu are tehnologie pentru că nu a investit și continuă să nu investească în cercetare. Pentru România e o strategie perdantă, pentru alții nu.

Dar nu este suficient că redevențele

sunt mici. Ele au mai și fost calculate o lungă perioadă la un preț de referință fraudulos. Astfel, până în ianuarie anul acesta, companiile care exploatează resursele naturale ale României au plătit redevențele pentru gaze calculate la un preț de referință stabilit în 2008 și neactualizat. Astfel, în condițiile în care Germania plătește 200 de euro pentru 1.000 de metri cubi de gaz importat din Rusia, iar țările din estul Europei plătesc 300 de euro tot pentru 1.000 de metri cubi de gaz importat din Rusia, companiile care exploatează gazul românesc plăteau redevențele calculate la un preț de referință de 495 de lei pentru 1.000 de metri cubi. Adică plăteau 3,5% și 13% din jumătate sau o treime din prețul real al gazului.

În decembrie 2017, șeful Agenției Naționale pantru Resurse Naturale, Gigi Dragomir, a emis un ordin al instituției prin care prețul de referință la care urmau să se plătească redevențele era adus la zi. Premierul Tudose a oprit publicarea acestui ordin în Monitorul Oficial și l-a demis pe șeful ANRM. De-abia în ianuarie, după plecare lui Tudose, ANRM a reușit să publice ordinul prin care prețul de referință pentru gaze, în funcție de care se calculează redevența, va fi cel stabilit la hub-ul energetic Central European Gas din Baumgarten, Austria. Acest lucru a mărit cu aproximativ 75% valoarea redevenței plătite pentru gazul românesc.

Bătălia mare pentru adoptarea

cât mai rapidă a Legii Offshore este o prevedere strecurată prin 2016. Proiectul lăsat de Guvernul Cioloș prevedea redevențe la fel de mici ca cele actuale și deduceri pentru exploatările offshore. Adică pentru gazul din Marea Neagră ar urma să se plătească și mai puțin.

Or exact asta vor companiile care au în concesiune perimetrele din Marea Neagră: să exploateze gazul și țițeiul, dar să plătească redevențe cât mai mici spre deloc.

Conform Curții de Conturi, statul român a pierdut doar din neactualizarea prețului de referință pentru calcularea redevențelor peste 1,7 miliarde de euro. Cât a pierdut din procentul ridicol de mic al redevențelor nu s-a calculat și nici nu vrea să calculeze nimeni dintre cei care au acces la date. Pentru că de-abia ăsta ar fi un motiv de plângere penală pentru trădare, plângere făcută întregii clase politice.