Piața Moghioroș este un cuib al bișnițarilor și intermediarilor, împrejmuit cu zeci de cordoane de alți bișnițari și intermediari care vînd pe alei, printre alei, pe toate căile de acces spre tarabe, iar dacă te oprești cîteva minute, probabil că apare un mic vînzător ambulant care-și deschide un punct de vînzare chiar pe tine.
Dacă ceri un bon fiscal în Piața Moghioroș – și aici mă refer la magazinele de carne, fermoare și la felurite mini-market-uri –, vînzătorul îți spune politicos: “Ne pare rău, noi aici vindem fermoare, alături e un băiat de la care puteți cumpăra bonuri fiscale”.
Undeva, strivită între trei vînzători de ciocolată rusească, doi de izmene bulgărești și cinci de haine de blană și geci de piele de-alea bune, "dintr-o bucată", poți vedea o babă cu broboadă pe cap care vinde murături, vin, borș, legături de țelină și pătrunjel. Dacă reușești să ajungi la baba asta – la care nimeni nu vrea să ajungă – poți avea încredere că ai cumpărat ceva care a ieșit din pămînt sau a avut relații prietenești cu acesta.
Dar cine are nevoie de astfel de lucruri cînd merge în piață la Moghioroș, acolo unde e atît de înfloritoare piața florilor și a ghioceilor, unde explodează cînd și cînd piața artificiilor, unde sibienii îți bagă sub nas carne originală proaspăt bîzîită de muscă și-ți numără restul cu mănușa de numărat restul, atît de asemănătoare cu aceea care ți-a azvîrlit bucata de afumătură pe cîntar, sau unde dacă dai un milion vechi îți cumperi "de la ruși" instalații sanitare pentru toată casa și cu restul primit poți să și sărbătorești alături, cu pălincă "de la Maramureș", un astfel de chilipir? Chestia mișto e că poți să sărbătorești și peste două săptămîni, pentru că mai mult nu țin robineții.
Dacă elimini economia gri din Piața Moghioroș, o să vezi o groază de oameni negri de supărare. Primii sînt cei care conduc piața și despre care se spune că stau pe un munte de aur. Acesta e bine camuflat în forma meselor de beton pe care le închiriază comercianților. Prețul, ăla de culoarea turbei, ar fi spre o mie de euro pe lună peste ce trebuie să dai legal. Dar stați, fraților, nu plecați cu marfa doar pentru că nu aveți un loc legal în piață! Puteți să vă expuneți cremele de ciocolată, mierea sau cașcavalul la soare. Unde? Păi, pe-acolo pe unde ar trebui să se circule. Eh, nu contează că pe-acolo e plin de vînzătorii de portocale FF Dulci, de căciuli de blană, banane, portofele, palete de ping-pong și roșii turcești, trebuie să trăiască toată lumea. Iar ca să trăiești, trebuie să mănînci, pentru că omul are nevoie de mîncare ca de hrană.
Vînzătorii de legume "românești" au văzut însă pămînt agricol doar la ei sub unghii, rămas după ce au spălat legumele pe care le-au cumpărat de dimineață, pe un preț de nimic, de la țăranii veniți cu ele din jurul Bucureștiului.
– Sînt românești? – întrebi tu despre niște fructe de mango.
– Normal, domnu'!
Nu, nu vă mai uitați după băbuța despre care v-am spus. Între timp a ușuit-o garda. Că nu se poate să lăsăm totul așa, la voia întîmplării. Ar fi haos!
Publicat în Cațavencii, nr. 9(87), 2013
la Oborul nou aproape au reusit