Picătura chinezească în variantă autohtonă

Lumea din teatre îl poreclise Ayatollah-ul pe Valentin Silvestru. Criticul avea putere și se pricepea s-o păstreze. Pentru asta îi pîra la foruri pe regizorii care se abăteau de la linia partidului și pe actorii care, pe vremea lui Ceaușescu, băgau șopîrle de la ei, în spectacole. În plus, făcea alergie la montările moderniste, pe care le ataca în România literară din motive estetice. George Ivașcu, directorul revistei, nu-l suporta. Cu mulți ani înainte, cînd Ivașcu primise conducerea Contemporanului, i-a făcut atîtea zile fripte criticului de teatru, care era angajat acolo, încît Silvestru a plecat la România literară. Și cînd răsufla ușurat Silvestru că a scăpat de el, Ivașcu a primit conducerea României literare. Se spune că atunci atotputernicul critic a făcut un atac de panică și, deși era ateu convins, a spus că Dumnezeu are ceva cu el. Ivașcu nu-i respingea articolele, ca să nu-l reclame Silvestru la foruri. Îl ataca număr de număr la detalii, de-l treceau transpirațiile pe Silvestru cînd își vedea cuvintele schimbate și fraze întregi hăcuite, cu explicația „Neinteligibil!”. Criticul se pudra, dar își aplica un strat prea gros de pudră pe față, încît dacă transpira, i se scurgea pudra pe lîngă tîmple. Cînd pleca de la redacție, cunoscătorii își dădeau seama cît de tare îi atacase Ivașcu textul după dungile care apăruseră pe obrajii tencuiți ai Ayatollah-ului.