Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Pînă la Dumnezeu te mănîncă viermii

Zoom Pînă la Dumnezeu te mănîncă viermii

Ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, a declarat că s-a gîndit foarte serios la închiderea Spitalului de Arși după ce în presă a apărut un filmuleț cu un pacient pe care se zbenguiau viermii. Poate că, în genul ăsta de cazuri, simpla închidere a spitalului e o măsură prea blîndă, poate c-ar trebui ars din temelie – nu de alta, dar nu e ca și cum condițiile ar putea să se înrăutățească.

Mai mulți sclavi au fost eliberați de jandarmi de pe plantația unor clanuri interlope din Berevoești, Argeș. Aparent, victimele n-aveau familie, erau răpite de pe stradă și puse să muncească în condiții mizere în timp ce erau ținute în lanțuri. Pe scurt, bieții oameni erau tratați fix ca niște proaspăt absolvenți de facultate care tocmai s-au angajat la call-center. Diferența e că la call-center îți dau măcar bonuri de masă.

Gabriel Oprea a declarat că regretă dispariția UNPR, după ce acesta a fuzionat prin absorbție cu PMP, și spune că nu și-ar fi dorit ca partidul lui de suflet să se transforme în zestrea unei fuziuni de conjunctură. Gabi Oprea are dreptate. E păcat că UNPR dispare. Ar fi trebuit să trăiască în continuare într-un beci întunecat, cu cineva care periodic vine și îi sparge un scaun ud în cap. “Vrei să mori? Pentru ce-ai făcut, nu meriți!”

Cătălin Predoiu i-a cerut ministrului Justiției, Raluca Prună, să meargă la penitenciarele unde deținuții s-au revoltat și să stea de vorbă cu oamenii. Par fix indicațiile unui băiat care stă la umbră și se uită la tine cum cari mobilă pe scări. “Nu așa, nu așa! Ridică cu spatele, nu cu umerii! Off, nu te pricepi la nimic…” Singura diferență e că orice băiat care stă la umbră și dă indicații e mult mai relevant decît Predoiu.



Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

erbasu
Big Fish
Istorii Corecte Politic
Iubitori de arta
Carne de pui La Provincia