Toţi scriitorii care l-au cunoscut pe Mihai Beniuc pe vremea cînd conducea Uniunea Scriitorilor i-au păstrat o amintire infectă. Pe atunci Beniuc era însurat cu Emma, o ilegalistă care fusese măritată mai întîi cu Marcel Breslaşu. Se spunea despre ea că era agentă GRU, că scria poezii şi că premiile Uniunii ajunseseră să depindă de capriciile ei, fiindcă Beniuc, topit după ea, nu-i ieşea din cuvînt.
Avea şi de ce. Ilegalista era frumoasă, inteligentă, voluntară şi, mai ales, se afla în graţiile Moscovei. Beniuc i-a datorat, în parte, ascensiunea rapidă. Chiar dacă el însuşi îi pupa în fund pe ruşi, căsătoria cu Emma l-a făcut un tovarăş demn de toată încrederea. Cînd însă relaţiile României cu URSS au început să se răcească, Beniuc a căzut în dizgraţie şi din cauza ilegalistei căreia nu-i scăzuse devotamentul faţă de sovietici. Încercarea lui de a sări în barca lui Ceauşescu, pentru a-şi recîştiga puterea, se pare că a dezamăgit-o cumplit pe Emma care, femeie de caracter, s-a sinucis. Rămas văduv, Beniuc i-a făcut mai departe curte în versuri lui Ceauşescu. N-a primit nimic în schimb, fiindcă porecla de pitic sovietic s-a ţinut de el şi după moartea frumoasei ilegaliste.
