Politica piruetei. Scuipă unde ai lins, dacă asta e la modă

Să cauți coloana vertebrală a politicianului român echivalează cu o vînătoare de unicorni. Gîndul că ar putea exista îți oferă o senzație de bine, însă rațional e clar că nu prea ești rațional. Demnitatea e la fel de rară, iar consecvența, acolo unde există, parte pusă mai degrabă în slujba interesului personal, nicidecum în slujba celui public, care e însăși esența unei vieții politice.

Nu e nimic fundamental greșit în a-ți schimba opiniile, dacă o faci în fața unor argumente, însă de prea multe ori ceea ce vedem în spațiul public pare efectul unei boli mentale și nu rezultatul unui proces logic și rațional. Pirueta politică a devenit, în sine, o politică a piruetei.

Fel și fel de personaje lipsite de consistență, dar mereu în preajma Puterii, trec parcă din epifanie în epifanie și-și schimbă absolut radical poziția în raport cu subiecte unde consecvența e primordială.

Oamenii care n-au avut o problemă ca România să trimită trupe în Irak sau Afganistan, alături de partenerii occidentali, se tăvălesc dintr-o dată precum un copil răzgîiat în plin tantrum atunci cînd aud de ideea că România ar putea participa cu trupe de menținere a păcii în Ucraina. E greu de explicat, rațional, de ce a fost bine atunci și de ce n-ar fi bine acum, alături de aceiași parteneri occidentali, cu atît mai mult cu cît stabilitatea în Ucraina e infinit mai importantă pentru România decît cea din Afganistan sau Irak. E însă la modă, există un curent de opinie ce nu vrea trupe românești nicăieri, iar asta pare suficient pentru a justifica o piruetă.

Vrem să ajutăm Ucraina, pentru că ne sînt parteneri și împărtășim aceleași valori, dar nici să nu o prea ajutăm, că sînt pe la noi prin bătătură niște unii care n-ar prea vrea, așa că nu trebuie supărați.

Aceiași care astăzi se împotrivesc vehement unei idei sînt fix ăia care mai ieri o îmbrățișau. Mai miră pe cineva că Georgescu – vîrful tocit de lance cu care dacopații vor să taie nodul gordian cu care Soros ne-a legat, chipurile, idealurile – este în fapt un tip care încasa la foc automat de la fundațiile finanțate de Soros ori că băga la buzunar și cont teancuri din banii USAID? Nu e nimic surprinzător. Omul e relativ nou în peisajul public mainstream și, prin urmare, nimeni n-a apucat să-l caute cu adevărat și să-l dezbrace de haina ipocriziei și minciunii.

Mai vechi sau mai noi, politcienii români par, în majoritatea lor covîrșitoare, plămădiți din același aluat. Și nu par, chiar sînt. Iar atunci cînd nu ai principii și valori care să te ghideze, pirueta îți vine ca o mănușă. Și, vorba lui Alexander Hamilton, those who stand for nothing fall for anything. Sau, ca să înțeleagă și dacii religioși, nu merge și cu sula-n cur, și cu sufletu-n rai.

1.330 de vizualizări