Cel mai amuzant în timpul acestui campionat a fost cum s-au certat românii pe tema Messi sau Ronaldo și cum – timp în care fotbalul românesc stă până la țâțișoare în rahat – comentează la croați, care sunt cam bătrâni, joacă slăbuț, totuși, s-au prezentat mediocru.
Pentru prima dată am avut revelația unui suporter român prost, înăcrit în meschinării, incapabil să viseze și, mai ales, să aibă bucurii. Stadioanele parcă se golesc din nou prin toată țara, asta după ce abia simțiseră ceva căldură umană, la o ocupare acolo de patru-cinci mii de suporteri pe meci ca medie.
E un tablou complet al fotbalului nostru prin care doar Regele umblă predicând în pustiu apocalipsa.
Toate jigodiile fotbalului ceaușist se dau profesioniști, adio grupe europene, adio calificări, dar, în același timp, ne considerăm niște jucători al naibii de tehnici și niște suporteri pătimași, un popor care știe ce e fotbalul. Totul, dar totul e greșit. Suntem doar niște aiuristici, niște lepre încrezute incapabile să găsească un proiect, să-l aplice și să-l ducă la capăt. Adică zero gândire, zero acțiune, zero perseverență. Ca să nu mai spun că în toate ar trebui implicate munca și niște cunoștințe concrete, tehnice.
