Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Potrivit unor documente, absolut toată populaţia României a colaborat cu Securitatea

Zoom Potrivit unor documente, absolut toată populaţia României a colaborat cu Securitatea

Absolut tot ce ştim de­spre fosta Securitate ar putea să se schimbe, după ce o serie de noi documente, scoase recent la iveală, par să indice faptul că toată populaţia României a colaborat cu Securitatea înainte de 1989, însă nici unul dintre turnători nu a ştiut de restul de 22 de milioane de turnători, temîndu-se că dacă pune prea multe întrebări va fi turnat la Securitate.

Astfel, potrivit inscripţiilor misterioase găsite de arheologi în interiorul sarcofagului unei căpetenii securiste, începînd cu 1968 nu a mai existat nimeni care să nu colaboreze cu Securitatea, în acest sens descoperindu-se chiar şi o notă informativă din partea unui copil de doi ani, care a desenat cu carioca cum un alt copil de doi ani l-a lovit cu lopăţica în parc, dar şi nota informativă a unui călugăr, care se pîrăşte singur pentru că a mîncat tacîmuri de pui în post.

„Implicaţiile sînt incredibile“, crede Nils Holgherson, arheologul suedez care a făcut descoperirea. „Securitatea v-a ju­cat o farsă monumentală. Practic, după 1970 nu mai există nici o formă instituţionalizată de Securitate, doar oameni care se toarnă între ei de bunăvoie, în timp ce sînt turnaţi la rîndul lor de oamenii pe care îi toarnă.“

Aşa cum era de aşteptat, anunţul a fost întîmpinat cu veselie de cea mai mare parte a populaţiei, care mai întîi a răsuflat uşurată că nu mai trebuie să se ascundă după atîţia ani, apoi a început să arate cu degetul în stînga şi în dreapta strigînd „Securist ordinar“, „Nu ţi-ar fi ruşine, turnătorule!“ şi „Ştiam eu că m-ai turnat, jigodie!“.

Totodată, într-un discurs public, preşedintele Traian Băsescu, identificat pînă acum cu aproximativ 456 de nume conspirative, a cerut în mod explicit demisia Guvernului Ponta spunînd: „V-am spus eu că toţi sînt securişti? V-am spus? Mi-e şi silă de ce popor de turnători am în jurul meu. Ar trebui să vă fie ruşine!“.

 

 



Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

erbasu
Big Fish
Istorii Corecte Politic
Iubitori de arta
Carne de pui La Provincia