Pentru că avea prostul obicei să-și ascută dinții pe toate cablurile electrice din casă și să staționeze folosind fața drept punct de sprijin, pînă i se bătătoriseră obrajii ca pielea dintre coapsele unei grase, care se tot freacă una de alta pînă ajung de textura unei canapele de vinil uscată de urină la soare, părinții lui Andrei l-au legat de calorifer. Caloriferul a fost primul lui prieten. Prima lui sursă de căldură sufletească. Atunci cînd își îndesa faldurile obrajilor printre elemenții de calorifer și grohăia a plăcere se simțea aproape om.
La liceul seral de electricieni din Mediaș nu s-a integrat prea bine. Profitînd de candoarea sufletului său neprihănit, colegii îl păcăleau în repetate rînduri să pună limba pe bec. Ciorba de burtă n-a mai avut același gust din acel prim an de liceu. Dezamăgit de societate, și-a găsit alinarea și liniștea în brațele caloriferului. Și atunci a descoperit un nou tip de dragoste față de calorifer. Una mai carnală. A început să poarte cu mîndrie zgîrieturile de pe spate, făcute în muchia rotunjită a elemenților. Era semn al pasiunii lor. Scobea vopseaua verde de pe calorifer cu unghia și lăsa mirosul de fontă să-i intre în piele.
În tinerețe, relația lui cu caloriferul s-a aprofundat. Se apucase de turnat la Securitate. Prietenii, puțini cîți erau, l-au părăsit dezgustați, scuipînd în direcția lui. Dar caloriferul a rămas acolo. A fost singurul care i-a oferit înțelegere. Singurul cu care putea să fie el, fără secrete, fără rușine și fără interese ascunse.
Cel mai tare el ura arta. Nu înțelegea de ce, spre exemplu, cineva ar putea să citească o carte în loc să îmbrățișeze un calorifer. Cum să faci așa ceva? Ce fel de căldură oferă cartea? Sau cum să te uiți la un tablou? Dar caloriferul ce are? O fi mai prejos decît tabloul? Uită-te, domnule, la calorifer, nu mai ridica pretenții! Era apăsător pentru el să iubească caloriferul așa de mult într-o lume care-l iubește așa de puțin. A jurat că o să facă tot ce îi stă în putință ca să deschidă ochii oamenilor. Să-i facă să vadă și să aprecieze acest lucru frumos și simplu pe care-l luăm de-a gata: caloriferul.
Și a reușit. Andrei Marga a ajuns șef la Institutul Cultural Român. El, un electrician cu o față mai boțită decît un cearșaf pe care tocmai și-a cîștigat Bianca Drăgușanu salariul, a ajuns om de cultură. Și acum o să mulțumească singurului lucru care a crezut în el și l-a iubit așa cum e, cu defecte cu tot: caloriferul. „Filmul a făcut pași mari în România; muzica, artele plastice – fără dubii. Trebuie să facem loc și științelor, și tehnologiilor. Dau un exemplu: caloriferul este o invenție transilvană – cîți știu de asta?“ Foarte puțini știu. Iar cît de bine sărută caloriferul, și mai puțini.
+1