În 1348, la Florența, căruțele cară non-stop la groapă maldăre de cadavre și tot ce se aude pe străzile bîntuite de doamna cu coasa sînt vaiete de muribunzi și voci care urlă disperate „Pestilenzia!“. Ca să scape de acest peisaj macabru, niște nobili îngroziți de epidemia de ciumă se strîng la vila din afara orașului a vicontelui Leonardo. O adunătură cam ciudată bate, deci, la poarta castelului: prezumtiva viitoare doamnă a casei, o fată bătrînă de 28 de ani, terifiată de gîndul de a rămîne singură toată viața și dispusă să accepte orice cerere în căsătorie i-ar fi adresată, servitoarea și confidenta sa intimă, care și-a cărat, ascunsă într-un butoi, și partenera de pat grav bolnavă, un cuplu falit, fugărit de creditori, el, homosexualul încă nemărturisit, ea, pioasa de fațadă nesatisfăcută, cu priviri galeșe și gînduri păcătoase, un boiernaș fanfaron, laș și ipohondru și tămăduitorul său personal exasperat de fițele clientului, o prințesă mofturoasă și slujnica ei, care, pe drumul pînă aici, a împins-o în apă de pe un pod și i-a luat locul.
Problema e că gazda care-a trimis invitații de sejur la țară membrilor familiei și apropiaților a murit între timp de ciumă și mîna sa dreaptă, castelanul rămas administrator și proprietar de serviciu, le ascunde musafirilor adevărul, încercînd să dreagă aparențele și să tragă cumva sforile pentru unul sau altul din mulțimea de veri pretendenți la moștenirea domeniului, în speranța că viitorul stăpîn îl va păstra în simbrie. Dar și oaspeții au secretele și interesele lor financiare sau amoroase și, la lumina lumînărilor, între dineurile cu delicatese pe fund de lemn și vin în căni din tablă, se țes intrigi, apar animozități și rivalități, se creează simpatii, antipatii și combinații sexuale în toate registrele erotice posibile.
The Decameron reinterpretează cunoscuta operă a lui Boccaccio – din care, vag, se inspiră –, în cheia unei comedii negre, punînd în scenă, în niște decoruri de muzeu, un fel de piesă de teatru medievală cu costume colorate, pălării hilare și referiri moderne. O parodie istorică cu aluzii foarte contemporane, trasă din negurile trecutului, aproape șapte sute de ani mai tîrziu, în banda ideologică a prezentului, despre o pandemie tratată romantic, forțat amuzant și cu final insipid.
Ridicol la limita penibilului și patetic în multe momente, acest fals Decameron satiric abordează în stil caricatural, cu un umor demisec, teme moralizatoare, într-un comentariu pseudo-ironic și cam infantil pe tema naturii (in)umane: lăcomia, egoismul, inegalitățile sociale, relația de subordonare stăpîn-slugă sînt exploatate din toate direcțiile. Șleahta asta de mincinoși, impostori și șobolani avea nevoie de un bard să le cînte întîmplările. Și l-a găsit în Netflix, protectorul politic corect al tuturor discriminărilor pozitive.
The Decameron, 2024-?, tentativă comică de adaptare a unei opere clasice, creat de Kathleen Jordan, după colecția de povestiri omonimă scrise de Giovanni Boccaccio, opt episoade de 48-60 de minute, difuzat de Netflix.
1.580 de vizualizări
