Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Prea intim, prea de la țară

Zoom Prea intim, prea de la țară

Mihai Răzvan Ungureanu vrea să intre în istorie trăgând după el o dâră de civilitate și un amestec de Lolita Lempicka Au Masculin, Lalique White și Mont Blanc Homme Exceptionnel. Sau poate că nu asta vrea, dar așa va intra, minus partea cu civilitatea, pe care tinde să o piardă pe drum sub presiunea negocierilor politice și a consilierilor care-l sfătuiesc să fie agresiv, mai puțin politicos și, dacă s-ar putea, cam din topor.

Cioran spunea, în “Silogismele amărăciunii”, că “Există isprăvi pe care fiecare om le îngăduie numai sieşi: dacă şi i-ar închipui pe alţii în momentul culminant al unui anumit geamăt, i-ar fi cu neputinţă să le mai întindă mâna vreodată”. Nu știu câți dintre noi își îngăduie să-și răsfețe trupul cu “Lait corporele Verveine” (și nu, nu-i vorba de preț), dar sunt din ce în ce mai mulți cei cărora le este foarte greu să-i mai întindă mâna proaspătului președinte al Forței Civice, de teamă să nu provoace vreun geamăt atunci când, fără voie, ar intra în contact cu crema de mâini Apivita cumpărată din banii contribuabililor.

Probabil că lista cosmeticalelor cumpărate de la buget pentru uzul fostului premier poate fi justificată. Poate omul avea nevoie de o trusă de urgență, mereu la dispoziție, pentru cazurile în care trebuia să-și dea discret după urechiușe cu un strop din Codul lui Armani fără a mai trece pe acasă. Poate papucii de casă, musai albi, erau parte a unei strategii de dreapta la care mintea noastră limitată nu are acces. Poate că plasturii mici “tratament pentru bășici” sunt, azi, bastonul de mareșal din ranița oricărui răcan metrosexual. N-avem de unde ști asta, în orice caz nu noi, cei care n-am fost “proprii” pentru atâtea demnități numite ale statului român. 

Pentru Mihai Răzvan Ungureanu astea sunt “prostiuțe”. Faptul că pentru aroma vanității sale au plătit inclusiv pensionarii impozitați abuziv este, în viziunea celui ce se vrea președintele României, un lucru neglijabil. Faptul că și-a decontat până și pieptenele cu dinți scurți și mărunți, bețișoarele de urechi și periuța de dinți i se pare perfect normal. O fi, dar numai în lumea paralelă în care trăiesc bugetarii de dreapta care cred că totul li se cuvine. Nu poți fi în deplinătatea capacităților mintale dacă pretinzi că ți-ai luat din banii mei nouă parfumuri și șase deodorante în interesul superior al poporului sau pentru a te ajuta să-ți iei țara înapoi de la tagma jefuitorilor. 

Cel mai mult, însă, îngrozește meschinăria maniacală, aplecarea spre detalii extreme și capacitatea unui așa-zis om de stat calificat de a trece pe hârtie fără a răsufla nouă mărci de parfum, marca șervețelelor dezinfectante sau specificațiile precise ale plasturilor necesari. Glumele cu Antonescu la coafor pălesc în fața realității în care un prim ministru hărțuit de opoziție și de manifestanții din Piața Universității, amenințat încă de la instalare cu moțiunea de cenzură, își găsește timp să indice subordonaților că unul dintre cele două aftershave-uri la care tânjește este neapărat Collistar – Linea Uomo – Dopobarba Pelli Sensibili. 

Speranța dreptei românești, locomotiva cu aburi a “României Drepte”, nu este atât de de frumoasă pentru a se întrupa din valurile mării precum Venus și nici nu pare răzbunătorul ce se va ridica din oasele victimelor comunismului. Este, în schimb, parvenitul care se ridică la luptă din mijlocul unei grămezi de tuburi cu cremă de față și strugurel. Dacă cineva își închipuie că acesta este omul care va veghea cu cinste asupra banului public, eu nu pot spune decât că un demnitar care pur și simplu nu vrea să bage mâna în buzunar pentru a scoate 9 lei, cât costă un tub de Baneocin, mă înspăimântă la modul absolut.

6 comentarii

  1. #1

    Daca la tendinti=tendinte sunt dubii,iaca la ‘te-n-dinti !! ,sigur e mai bine….

  2. #2

    Tocmai am asistat la metamorfoza unui tantar intr-un dinozaur. Toate acuzatiile astea sunt parfum (de cea mai scumpa marca) pe langa marsaviile care se petrec actualmente in Romania. Este jenant ca sa se insiste atata intr-un articol asupra parfumurilor, servetelelor si cremelor de pe epiderma lui MRU cand am asistat in ultimile luni la atatea activitati cu adevarat daunatoare unei tari.

  3. #3

    Daaaa! Patrick, ai exprimat minunat gandurile si parerile multora.

  4. #4

    Da mai andrei, vezi tu ce ticalosi, in loc sa se ocupe de cele 20 de miliarde papate de pdl, oamenii astia se incurca in pomezile lui mihai razvan unguent.
    Ce sa faci, nu toti sunt la fel de seriosi precum profesionistii care se ocupa de somnul lui crin, plagiatul lui ponta, si textele lui ion iliescu.

  5. #5

    @Andrei: ai dreptate, mai baiatule, ma si mir ca tara asta a existat inainte de Basescu&CO:)) a-l da jos pe acest individ este ceva taaare daunator la adresa tarii (in ACCEPTIUNEA CA TARA=CLIENTELA PEDELE, FIRESTE)

  6. #6

    Buna analiza … nu stiu dca mai este ceva de spus .. eu sunt convinsa ca DL Ungureanu , chiar si in aceste conditiui . .. , isi spune sie-si ca este un neinteles .. este mult prea bun pentru mediocritatea poporului roman . Cred ca daca-l scuturi virtos nu ramine mai nimic … decit multumirea de sine insusi ….DE UNDE APAR PERSONBAJELE ACESTE .. CIND TOTUSI AVEM ATITEA VALORI ?????????

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Editoriale
Editoriale
bijuterii argint