Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Președintele devine mai intim cu mine

Zoom Președintele devine mai intim cu mine

Cu cît se apropie sfîrșitul mandatului său, cu atît președintele devine mai intim cu mine. Nu în sens fizic, că fizicul decade – „inexorabil, dragă Nutzi, cum ar zice Cărtărescu“, mi-a spus dînsul ieri –, ci psihic, ba chiar spiritual. Mă și gîndesc cu groază ce-oi vorbi cu viitorul președinte; cu Ponta, de pildă, care, ca copilot ce este, n-are-n cap decît jiglere, bujii, șasiuri. De Antonescu nu mi-e frică, că el vorbește mai mult în somn; dar cu Iohannis, mein Gott?! Dacă un anglo-saxon ca Mark Twain a crezut că eternitatea a fost inventată ca să învețe el limba germană, eu, care m-am născut francofonă, ce să mai zic?

Dar să revin la președinte. „Dragă Nutzi – mi-a spus dînsul aseară, și era treaz de nici nu-l recunoșteai –, te-aș ruga, acum spre final de mandat, să nu-ți faci o impresie greșită despre mine. Uite, lumea crede și vorbește cum că eu sînt un om căruia îi place să urască. Nici vorbă! Mi-e nu-mi place să urăsc, mie-mi place să pedepsesc. Crezi că l-am urît pe Adrian Năstase de l-am adus unde e acum? Aș! Mi-e chiar simpatic, e un băiat inteligent, cult, prea cult poate, dar e băiat de băiat, cum se zice. Putea să stea în banca lui mult și bine, nu să se dea grande. Și l-am pedepsit, pentru că eu nu cred în Justiția divină, eu cred în Justiția noastră, de-aici, asta cu Kövesi, cu Monica Macovei, cu chioru’ ăla de la Curtea Constituțională. Cînd am intrat prima oară în casa lui Năstase, am
înghețat. Eu și cu nenorocitu’ ăsta de frate-miu am fost în copilărie săraci. Nam avut după ce bea ceva, orice. Tu crezi că noi n-am fi dorit să avem în sufragerie un Vermeer, un Van Gogh sau măcat un Tonitza, acolo? Dar noi aveam pe pereți tablourile alea cu lubenița despicată și cu țiganca împuțită care-și arată un sîn, iar în bufet un pește de sticlă și două cartușe de Kent goale. Și cînd a fost să fie, l-am pedepsit pe Arogant, mama lui de parvenit!“

(va urma)

Citeşte mai multe despre:

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Editoriale
  • Dragi cetățeni români!

    3 decembrie 2019

    Klaus Iohannis nu-i chiar nepotul feldmareșalului Mackensen, dar cu siguranță cîțiva uncheși de-ai săi au bătut pas de defilare pe Calea Victoriei în 1916, cînd nemții au intrat ca-n brînză […]

  • România normală

    3 decembrie 2019

    Nimeni nu știe cum arată România Normală, cu atît mai puțin noul președinte Iohannis, care a apărat acest slogan cu fălcile încleștate, ca și cum s-ar fi temut să nu […]

  • Ruleta românească

    3 decembrie 2019

    Rar a fost dat României să vadă sinucigași mai talentați decât cei din Guvernul Orban. Ar fi, poate, un spectacol simpatic dacă nu i-ar afecta pe deja din ce în […]

  • Rușinea de a fi stîngist

    26 noiembrie 2019

    Datorită mamuților cu păr, cu burtă sau cu chelie din PSD, intelighenția românească de stînga, rușinată, se dopează cu praful marxismului prin cafenele obscure sau prin facultățile de Filosofie, așteptînd […]

  • Țară, țară, vrem președinte!

    26 noiembrie 2019

    Klaus Iohannis și-a anunțat candidatura la președinția României, pentru un al doilea mandat, în iunie 2018, cu aproape un an și jumătate înainte de alegerile prezidențiale. De atunci, KWI așteaptă […]