Mă trezesc uneori că mă gîndesc la posteritate, la posteritatea Jurnalului ăstuia, și m-apucă groaza. De pildă, voiam să scriu aici că Ioan Oltean, vicepreședinte, parcă, al PDL și unul din cei care l-au pupat cel mai vîrtos în fund pe Șăfu’, a fost chemat la DNA să dea socoteală pentru nu știu ce favorizare a infractorului. Dar, peste ani și ani, cine va mai ști ce-a fost DNA-ul, cine-a fost individu’? Așa că marș în uitare, Ioan Oltean!
Deși lumea crede altceva, Președintelui meu nu-i plac băile de mulțime. După baia de la Țebea, a stat în baia de la Vila Lac 2 trei ore, de mi-a trecut prin cap – Doamne, iartă-mă – că și-a tăiat venele. În final, m-a chemat să-l spăl pe spate, un obicei din copilărie, cum avea și tata, Dumnezeu să-l ierte, apoi s-a ras, s-a epilat, s-a dat cu „Nivea for all“, a făcut, în genere, diverse abluțiuni, ca Liiceanu. Ce mai, arăta trăsnet, de-mi venea să-i zic „Crăișorul toaletei“.
Oare dac-aș avea posibilitatea să-mi aleg în ce să mă reîncarnez, în ce-aș face-o? Într-o leoaică – nu, că ar vrea să-mi mănînce un leu vagabond puii; într-un rechin alb – nu, că m-ar vîna japonezii pentru supa de aripioare; într-un albatros – iarăși nu, fiindcă aș umbla luni întregi, năucă, pe mare, cum a pățit Șăfu’. După ce m-am gîndit bine și-am evaluat și alte zeci de posibilități, cred c-aș dori să mă reîncarnez în Lăzăroiu, fiindcă aș trăi binemersi toată viața și nici nu mi-aș da seama cît sînt de proastă. Dar cine e și Lăzăroiu ăsta?! Marș în uitare, Lăzăroiule!
(va urma)
