Mai e puțină toamnă, dar deja am auzit primele colinde într-un local. A vin fiert mirosea de o săptămână. Nu știu alții cum sunt și cât le plac colindele, dar n-aș fi în stare să ascult vreme de o lună, în ritmul ăsta, nici trupa mea preferată (Lynyrd Skynyrd). O fi de la scorțișoara din vinul fiert, că le vâră în organism ler, care le adoarme reflexele, îi pleoștește ca o căciuliță de Moș și îi face toleranți, să nu mai țină cont de „Let It Snow”, de „Jingle Bells” și de Hrușcă. Cu siguranță, același ler din vinul fiert aduce și plăcuta uitare, că omul bine leruit nu mai ține minte de câte zeci de ori a ascultat „Florile dalbe” și, dacă îi mai propui o tură, nu refuză…
Moș Neptun cu plete dalbe
Înainte de Paști se scumpește mielul. Înainte de Buna Vestire se scumpește peștele. Înainte de Florii, de 1 și 8 Martie, de Valentin, de Dragobete și de începerea școlii se scumpesc florile. Înainte de decembrie se scumpește porcul, DAR se ieftinesc CD-urile cu colinde: am văzut într-o benzinărie reduceri cu 70 la sută! Știți sigur raioanele cu CD-uri din benzinării. Oare de ce se face excepție? Pentru a respecta legile economiei de piață ar trebui să se vândă cele mai ieftine colinde în toiul verii, când nu se caută, să fie CD-uri cu preț redus la mare, printre ochelari de soare, alifii și costume de baie. Eventual, remixuri estivale gen „Moș Neptun cu plete dalbe”, „Am plecat să ne bronzăm” ori „Steaua sus răsare ca o stea de mare”.
Caracatiță la cratiță
Că am pomenit despre stele de mare: carcalacii acvatici cu număr indefinit de membre (plus clești, antene, ventuze etc.) fac parte deja din meniul de Sărbători al românilor, i-am văzut în cărucioarele cu cumpărături, prin supermarket. Voi n-ați cumpăra un interferometru, dacă nu știți ce-i ăla, dar ei și-au cumpărat monștri marini, că îi știau de la Animal Planet! Așa ajung oamenii să pună pe mesele festive sarmale de sepie, piftie de meduze și ciorbă de potroace de caracatiță. Și tot așa ajung unii comeseni cardiaci la Urgențe, după ce li s-a părut că bucata din farfurie s-a uitat urât la ei.
1.544 de vizualizări
Sweet Home Alabama! O sa fiți surprins, în 15 ani de bătut Europa cu mașina am cumpărat câteva zeci de CD-uri din benzinării, destule fiind ediții speciale (ieftine) pt țara respectivă (cele mai multe la noi, desigur). Pitstop, o mică aprovizionare, o cafea, o țigară și mai găsești un mic giuvaier, cum ar fi un dublu CD aniversar Whitesnake sau Chris Rea, un triplu Yes și multe altele.
Se vede că vorbim aceeași limbă. Eu îs mai mult cu jazz, blues, Southern Rock… Lynyrd, Stevie Ray Vaughan, ZZ Top, Allman Brothers, Beth Hart, Bonamassa, Buddy Guy etc. În special, colecționez vinyl și mă bucur că revin la putere discurile, casetele audio și CD-urile, că a pornit ofensiva în fața streaming-ului, chiar dacă are la bază niște calcule financiare.
La mine e pe invers, am disablat cd-rw-ul de pe laptopul meu, avea un bâzâit si se aprindeau beculetele. Oricum, nu-mi aduc aminte sa-l fi folosit vreodata, vreo 3 sacose cu CD-uri sunt in boxa la subsol, in curand ajung la ghena.
Ani in urma, pe timpul lui ceasca, la talciocul din Iasi vinilurile aveau preturi gen 1300lei pe un Dark Side Of The Moon, LP putin zgariat, original.
Apoi au aparut discurile sovietice in bazar, si bulgaresti, pe care mi le permiteam, 200lei bucata. Calitate foarte buna, mi-am facut teancuri cu Led Zeppelin, Deep Purple, vreo doi Beatles, clasici cum s-ar zice, luam cam tot ce aparea in bazar.
Cand au aparut computerele am dus la tara la mine vrea 10 kile de LP-uri cu tot cu pickup-ul meu Tesla, nepotii mei se jucau cu ele prin ograda. De-a dura.
Pe la sfârșitul anilor ’90 mi-am vândut colecția de vinyl (multe sute – în general, presaje US, UK, nemțești sau olandeze), spunându-mi că suportul e mort și îngropat și că intrăm în minunata lume nouă digitală. De vreo 7-8 ani am revenit la vinyl și iau în fiecare lună măcar zece. Avem la Iași „Târgul de Vinyl” lunar, în clubul Rock’N’Rolla (unde am și cântat deseori); de exemplu, doar la ultima ediție, de pe 16 noiembrie, am luat, printre altele, două Robert Cray, două Steve Miller Band, un Allman Brothers Band, un Blood, Sweat & Tears, un Spyro Gyra, un Brand X etc. Toate, de pe vremea lor, adică nu reeditări digitale, cum sunt, în general, cele noi. Prețuri între 40 și 100 de lei. Și, dacă vrei o audiție decentă, trebuie un CD / SACD player cu DAC bun, un pick-up bine reglat, cu doză bună și ac măcar eliptic, preamp phono, amplificator de măcar 12 kilograme (contează mult masa, spune multe despre construcție și despre transformator), niște boxe floorstanders decente (ale mele, principale, sunt Bowers & Wilkins) și cabluri bune – adică nu de mii de euro, dar nici de veioză. Eu frecventez des un site de pe la Cluj, PowerZone, de unde am luat multe scule.
Foarte ciudat: cumpăram vinyl și în anii ’80, ce se găsea la Iași pe piața neagră, ce se scotea la vânzare în rețeaua colecționarilor, și cel mai mult am dat pe un Frank Zappa, 400 de lei. US made. Cele sovietice (Melodia) și bulgărești (Balkanton) erau cam 50-80 de lei prin 1988-89.