Jurnalul lui Klaus Iohannis (președinte nuclear)
19 august 2016
Dragă micule carnețel cu foi dictando, primul meu gînd, cînd am aflat că americanii își mută rachetele nucleare din Turcia în România, a fost: “Ce oameni gospodari!”. Și eu obișnuiesc să-mi mut sculele de pe terasă în baracă atunci cînd se strică vremea. Păcat că nu există mai mulți români care să ne urmeze exemplul. Că-i vorba de o rachetă balistică intercontinentală sau de o bormașină Skill, luată la reduceri, rugina tot îți dă dureri de cap.
22 august 2016
Multă lume mi-a semnalat faptul că depozitarea unor dispozitive nucleare așa de aproape de Caracal e puțin îngrijorătoare. Aș vrea să-i asigur că nu au de ce să se îngrijoreze. În urma înțelegerii făcute cu armata americană, toți locuitorii orașului Caracal vor fi mutați în baza turcească de la Incirlik.
23 august 2016
Ce trist, consilierii mei îmi spun că informația era falsă și că SUA nu-și mută bombele la Deveselu… Muream de curiozitate să prind o jucărie de-asta și s-o desfac ca să văd cum funcționează. Cine știe, poate în concediu la Miami…
Jurnalul lui Barack Obama (președinte charismatic)
18 august
Dragă jurnalule, vreau să clarific ceva. Nu pot nici să confirm, nici să infirm că am mutat armele nucleare din Turcia la Deveselu. Dar dacă aș putea să confirm, te asigur că n-ar fi Deveselu prima mea opțiune. Mai întâi aș vorbi cu un pensionar din Balta Albă care are o boxă destul de mare la subsol și a zis că toamna asta nici nu pune murături. Cică încap lejer toate focoasele acolo, doar că trebuie să avem grijă să nu-i zgâriem bicicleta.
19 august
Dragă jurnalule, așa de prost mă crezi? Cum să mut armele nucleare în România? N-am chef să le văd pe urmă într-un reportaj Sky News despre vânzarea de armament sau, mai rău, în videoclipul piesei ”Eu sunt bomba nucleară”, cântată de Florin Salam.
20 august
Dragă jurnalule, vreau să-ți spun un secret, dar rămâne între noi. Dacă sufli o vorbă, îți pun partea de jos într-un lighean cu ciment și te arunc în East River. De fapt, am trimis arme nucleare în România, dar autoritățile de la București nu știu nimic. Le-am spus că sunt doar prizonieri din Orientul Mijlociu pe care vrem să-i torturăm.







