Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Principiile traseismului

Zoom Principiile traseismului

Cînd se apropie alegerile, politicianul român simte, așa, o neliniște, ca păsările călătoare cînd trebuie să se care de undeva. Neliniștea asta i-a intrat în ADN și-i ține loc de conștiință încă de cînd a hotărît că tre’ să intre în politică, fiindcă asta e cea mai sigură combinație din România.

N-a avut omul studii, dar era ambițios? S-a băgat în politică și și-a luat doctoratul înaintea Bac-ului de care s-a plictisit de cînd tot încerca să-l treacă. A ajuns la concluzia că a sosit momentul ca afacerile lui să eclozeze, dar n-avea nici o idee? Atunci a avut o epifanie – se face politician. Și de cînd și-a tras un loc în Parlament, afacerile lui cu statul au înflorit într-un singur an cît în toată cariera lui în biznis de pînă atunci. S-a săturat să golănească și să-l sîcîie Poliția? Și-a făcut lipitura în politică.

Acum, că bat alegerile la ușă, dacă n-a ajuns mahăr la el în partid și s-a prins băiatul (sau fata, după caz) că s-ar putea să nu mai încapă pe liste decît pe un loc de papagal, se duce ca prospătură la altă masă. În politică, după cum bine se știe, nu contează principiile, ci relațiile. Iar la negocieri, important e cît dai, nu de unde vii sau încotro te îndrepți. Traseism? Ba pardon, transfer, ca la fotbal; de cînd politica a ajuns o meserie, nu mai contează că ieri te dădeai democrat și azi ai intrat în vorbă cu extremiștii. Dacă stau bine în sondaje, al lor ești! Doar schimbi tricoul.

Sau ai și tu un nume și vrei să te faci primar peste o urbe mai cu foloase, dar partidul l-a pus pe altul să candideze, cu relații mai tari la centru. Adică partidul vrea să se cace pe numele tău. Păi, să nu se duci la auriști să te miluiască? Și dacă nu iese combinația asta cu Primăria, ai locul în Parlament asigurat. Ori ești primar liberal, dar ai indicii că te pîndește mofluzimea să-ți ia locul. De-abia te-așteaptă cumetrii pesediști, care-s tot atît de social-democrați pe cît sînt și liberalii de liberali.

Cel mai sigur însă în perioada asta e să ai pe cineva în Servicii. Nu te doare capul. Că ăia nu se încurcă cu negocierile – doar zic pe ăla îl pui acolo, pe ălălalt dincolo! Și cine să-i refuze? Că dacă te pui rău cu ei, scot la iveală și ce n-ai întreprins, măcar că ajunge să-ți scoată scheletele din șifonier.  Ei te-au cocoțat, ei te dau jos. Cum tocmai pățește  doamna aia patrioată, de e prietenă cu Ambasada Rusiei. Dacă n-a mai  încăput în brațele Serviciilor, acum i se varsă sosul pe masă.

P.S. Cum de a decis CNSAS-ul că Marcel Vela n-a făcut poliție politică atunci cînd turna la Securitate pe relația cu străinii. Păi, dacă ăsta, care a fost ministru de Interne, cu geaca lui de piele de un albastru-milițian, a primit certificat de bună purtare, atunci CNSAS ar trebui s-o spele și pe Mona Muscă de dangaua că a fost turnătoare pe aceeași relație. Sau să-i retragă lui Vela certificatul și să-l bage în oala cu turnători unde i-ar fi locul, după cum dovedește cu acte Germina Nagîț.

Citeşte mai multe despre:

1 comentariu

  1. #1

    Numai USR nu primeste traseisti; ca nici nu vin, (stiind cat de corecti sunt)!

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Carne de pui La Provincia
Big Fish
Editoriale
  • Cristela – viitoarea doamnă a Țării Românești

    21 ianuarie 2025

    Pentru că din blana lupului mort puricii sar să-și caute o altă gazdă, echipa de zgomote din jurul lui Georgescu ar putea sări din mers în căruța cu coviltir aurit […]

  • Curve n-avem, dar vă place organizarea?

    20 ianuarie 2025

    N-avem candidați la președinție, dar organizăm cu rîvnă alegerile. Avem data, noul orar de desfășurare, noile reguli. Avem o tentativă de limitare a libertății de exprimare și un pic de […]

  • Georgescu și Cleopatra

    14 ianuarie 2025

    Cine s-ar fi așteptat ca regina Cleopatra, sfidînd adevărul istoric, să se mărite pînă la urmă cu ăl mai fudul dintre micii scribălăi ai Imperiului? Invitat la un dulce colocviu […]

  • Georgescu vs Trump

    13 ianuarie 2025

    E nevoie de multă prostie ca să scoți masele din sărite, mai ales că, în general, poporul preferă să nu-și înțeleagă interesele și are tendința să zacă învelit în frustrare, […]

  • Poker sentimental

    7 ianuarie 2025

    Hiena nesătulă a ținerii de minte a început să scurme din nou prin amintiri, de am ajuns ca hoții netrebnici, de morminte, să duc în cîrcă sacul defunctelor iubiri. Țigănci […]

Iubitori de arta