Dacian Cioloș e tipul ăla bine îmbrăcat care se plimbă prin piață. Pe țărani nu-i deranjează o vreme că doar gustă și nu cumpără nimic, pentru că în costumul său scump stă promisiunea unei vânzări bune. Ei bine, vedeta noastră gustă ce gustă și la un moment dat, hop, iese din piață plictisit, promițând că o să cumpere el ceva cândva, că face el cumva, că se aliază el cu cineva, că ceva. Anii trec și el nimic, îl alungă țăranii cu pietre când îl văd că dă târcoale tarabelor.
Ce calculează Cioloș?
Ce așteaptă Cioloș și de la cine?
În campania de anul trecut a intrat în politică, a scos o fițuică prin care s-a lipit la un eventual guvern PNL-USR. Dar s-a implicat atât de mult cât să se vadă că e implicat, și atât de puțin cât să pară un tip fudul pe care nu-l merităm.
Jocul aiurit de anul trecut i-a făcut pe atârnătorii liberali să pară și mai ridicoli decât plănuiseră. Alina Gorghiu, mai apoi Raluca Turcan l-au tot așteptat pe prințul tehnocrat care să descalece de pe un cal alb cu o trusă de scule și să le repare partidul și țeava spartă prin care tot pierdeau procente. A fost un dezmăț al rușinii când Cioloș a zis că nu le-a dat voie liberalilor să-i folosească poza pe afișe, dar nici nu are ce să facă în privința asta, pentru că poza sa este una publică, folosită la lansarea proiectului “România 100”.
Iată, de aproape patru luni de zile, Cioloș tot moșmondește la statuia propriei cumințenii. Oare câte variante are cineva care dorește să se implice politic în România? Ce e de gândit atât de mult legat de asta? De ce să scapi un moment prielnic cum a fost cel al alegerilor de anul trecut?
Chiar și acum, când a anunțat că vrea un partid, Cioloș a făcut-o într-un mod care dă de înțeles că orizontul de așteptare ar fi pe la 20-30 de ani, așa: “un proiect politic nou, o mișcare politică sau un partid politic”. Nu știu prin ce ar fi diferite mișcarea politică de partidul politic, ambele noi. Așadar, omul plutește undeva în zona: stați, că vin, o să apar și eu, dar trebuie să se împlinească vremea, să se alinieze stelele, să nască vacile viței cu trei capete…
Și de ce ar ști Cioloș ce vrea?
Când, în tot timpul guvernării sale, ne-a lăsat să înțelegem că ar avea o înțelegere politică? Și când a depășit în discurs reflexele de contabil harnic, puternic vitaminizat?
Oo, da, altfel cunoaștem povestea ultimilor ani: “Bă, da’ măcar nu fură”. Se pare că pentru unii asta e mult. La fel de mult cât e, pentru unii votanți PSD, 100 de lei. Și poate că vremurile astea sunt despre povestea lui “puțin” care a devenit “mult”.
Deocamdată, știm despre Cioloș că este un băiat serios care vrea binele și are energia să se implice. Exact, adică nu știm nimic, politic vorbind. Ca orientare politică ne-a dat de înțeles că e undeva în zona unui instalator de pe “Titanic” care repară o țeavă spartă la unul dintre veceuri, în timp ce vaporul se scufundă.
