Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Procesul domnului Lăzărescu

Zoom Procesul domnului Lăzărescu

CNC, sau Centrul Național al Cinematografiei, este acea instituție care finanța filmele lui Sergiu Nicolaescu și le-ar mai finanța și azi, dacă acest domn Riefenstahl al istoriei măsluite românești nu s-ar fi dat de trei ori peste cap și nu s-ar fi transformat întâi în cenușă și apoi în statuie deloc asemănătoare. E drept, din banii pe care-i administrează CNC n-au fost finanțate doar filme proaste. Au fost finanțate și filmele care, în ultimii ani, au câștigat zeci de premii la festivaluri internațonale, de la Cannes la Berlin, ducând faima cinematografului românesc în toată lumea și permițând multor regizori de mâna a doua, dar încă tineri, să se recomande necunoscătorilor drept membri ai noului val de cineaști-minune.

Am putea spune că s-au spart mulți bani aiurea și chiar așa este. Pe de altă parte, nu orice contestație făcută de multipremiați și licuricii care-i înconjoară este mereu întemeiată. Nu orice scandal iscat de oameni care, fără susținerea banului public, n-ar reuși să facă nimic trebuie luat drept literă de evanghelie. Nu cred că s-au ratat filme mari, filme epocale, din cauza CNC. Dacă s-au ratat, s-au ratat din cauza regizorilor, a scenariștilor și a tuturor celor care n-au reușit să producă filme cu succes măcar la festival, căci succesul de public e o chestie pe care nu trebuie să o așteptăm de la niște adevărați artiști. Nu în condițiile în care în topul celor mai mari încasări dintre 2008-2012 există un singur film care a reușit să atragă de la spectatori puțin peste 200.000 de euro. Artă, nene, artă.

Dar nu doar filme finanțează CNC, ci și, iată, Societatea Civilă de Avocați “Pricop & Banu”, care a câștigat prin negociere directă, fără anunț de participare, un contract de 301.920 de euro plus TVA, pentru servicii de asistență și reprezentare juridică. Normal, la câte procese au mereu pe țeavă nemulțumiții și neînțeleșii cinematografiei românești, e nevoie de o casă de avocatură plătită cu sute de mii de euro. De ce, în definitiv, să dea banii ăștia unui film cu șanse de premii pe la festivaluri, când îi cheltuiesc pe avocați care trebuie să facă față unor plângeri de nefinanțare a unor proiecte în valoare de câteva zeci de mii de lei, uneori?

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Poziții deschise la Construcții Erbașu


Istorii corecte politic
Carne de pui La Provincia
Big Fish
Editoriale
  • Șoșocari din toată țara, scutiți-mă!

    6 octombrie 2024

    CCR a decis că Șoșoacă n-are voie să candideze pentru funcția de Președinte. Între timp, înțeleg, și-a depus din nou candidatura la BEC și ar urma să avem o nouă […]

  • Vacile

    1 octombrie 2024

    Aceste vaci aduse din Olanda cu avionul sînt mîndria ținutului nostrum vă jur șapte țigani angajaţi să le cînte-n surdină stau ascunși în coceni pînă seara îngrijitorii sughiță sub dușuri […]

  • Infecți de serviciu

    30 septembrie 2024

    Din măgarul german a rămas azi o potaie. Din răget, a rămas un schelălăit. Lăsat din brațe, Iohannis se gudură pe lîngă fosta lui umbră. Lucrurile au luat-o razna, iar […]

  • Descoperirea operei

    24 septembrie 2024

    Multă vreme am crezut că poezia doarme sub aripa cocostîrcului sau că va trebui să scurm după ea prin păduri, dar ca un profet izgonit din pustiu de gîlgîitul sondelor […]

  • Un caz grav de abuz neraportat la Poliție

    23 septembrie 2024

    PNL trăiește drama studentelor abuzate de Bulai, căci Iohannis presează partidul cu cereri pornografice. Îi cheamă pe lideri noaptea la Cotroceni și îi forțează să se dezbrace de morală. „Scoate-ți-vă […]

Iubitori de arta