Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Procurorii precauți

Zoom Procurorii precauți

După o tăcere asurzitoare de aproape doi ani, DNA s-a trezit buimacă într-o dimineață și a anunțat, unul după altul, două dosare extrem de importante: unul al lui Bănicioiu și altul al lui Făgădău. Ambele dosare se referă la fapte vechi de 6-8 ani, dar care abia acum au lucit vederii agerilor procurori.

Explicația, însă, este foarte simplă. De cînd președintele Iohannis a declarat ferm că în fața virusului ești ori precaut, ori prost, foștii angajați ai Laurei Codruța Kövesi au vrut să arate că ei pot fi bănuiți de multe lucruri, dar nu și de prostie. Așa că, extrem de precauți, s-au uitat prin sertare, să vadă dacă mai există chestii neatinse încă de pe vremea cînd nu lovise pandemia. Și, desigur, au găsit, ba chiar urmează să mai găsească.

Important este, li s-a transmis, să se ferească de orice necaz și să nu se atingă dracului de vreun dosar, hîrtie sau faptă de corupție comisă de prin noiembrie trecut și pînă astăzi, căci nu se știe care dintre ele a intrat în contact cu sarscovul. Important este să existe activitate, chiar și în aceste vremuri grele, dar, în același timp, să se respecte distanța necesară față de PNL, mai ales înainte de alegeri. Acum, dacă partidul președintelui nu va reuși să convingă electoratul și nici STS-ul că merită o majoritate covîrșitoare în Parlament, e foarte posibil ca însuși Iohannis să ridice restricțiile. Pînă atunci, însă, orice procuror precaut știe că mai bine nu se atinge de noua corupție, mai ales dacă are comorbidități rămase de pe vremea Binomului.

Citeşte mai multe despre:

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Editoriale
  • Un omagiu tardiv

    15 iunie 2021

    Acum vreo șapte ani, prin mica publicitate a unui ziar, am făcut, la preț de nimic, o achiziție  de zile mari. Am intrat în posesia nu a unui Ferrari de epocă, […]

  • Subiecte la examenul de incapacitate

    15 iunie 2021

    Liceele bune, atîtea cîte au mai rămas, sînt distruse sistematic prin falsificarea examenului de capacitate. Faptele se petrec în gimnaziu, prin complicitatea părinți-copii-profesori și prin dezastruoasa formulă a examenului unic […]

  • Hora păcălicilor

    15 iunie 2021

    Orban și Cîțu bântuie țara în lung și-n lat, străbătând filialele PNL-ului așa cum fantoma comunismului bântuia Europa la începutul Manifest der Kommunistischen Partei. Mai o vizită la un centru […]

  • Cînd treci

    8 iunie 2021

    Sub pașii tăi cad viermii în extaz, se bîlbîie salcîmii și fac spume, rușinea-mi fuge beată din obraz și m-aș dori pămînt mușcat de rîme pe care surîzînd să îl […]

  • Un om periculos

    8 iunie 2021

    A trădat, a mințit, a pus în pericol vieți omenești, a fost complicele unor hoți. Recidivist în toate aceste fapte și arivist politic neobosit, a dat în văzul lumii întregi […]