Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Profesorii fac grevă-n rime

Zoom Profesorii fac grevă-n rime

Profesorii au ieșit în stradă, nemulțumiți de reformă și măsurile impuse de Guvern. Și, pe undeva, au dreptate. Sistemul educațional de la noi este subfinanțat. Suntem în coada clasamentului european, cu o alocare de 3 – 3,5% din PIB. Media europeană e undeva la 4,7 – 5%, în timp ce ținta tuturor guvernanților a fost de 6%, bornă care a fost trecută și în legea educației, dar pe care nimeni n-a respectat-o vreodată.

Pe de altă parte, băieții și fetele care astăzi fac grevă sunt exponenții unui sistem falimentar care produce diplome și analfabetism funcțional. Există, desigur, suficiente exemple de profesori dedicați, cu vocație și pasiune, ori elevi cu rezultate excepționale. Sunt însă excepțiile care întăresc regula unui sistem eșuat, în care meseria de profesor a ajuns să fie una căutată în lipsă de altceva.

Și nimic nu demonstrează mediocritatea sistemului educațional mai mult decât pancartele cu mesaje cu rimă, pe care răzvrătiții sistemului s-au prezentat în fața Guvernului.

Când profesorii dispar, viitorul este amar.

Nu vrem milă și pomană, vrem dreptate-n astă țară!

Un popor needucat e ușor de manevrat!

Suntem furați și umiliți de guvernanții ghiftuiți.

Iată doar câteva exemple de pancarte încropite parcă la școala ajutătoare pentru profesori. E clar, românul s-a născut poet și, pentru că nu și-a găsit un serviciu normal, s-a făcut profesor protestatar. Cât despre reforma sistemului educațional, în condițiile în care încă n-avem un ministru la Educație, nu ne rămâne decât să sperăm că acolo va fi pus un poet. Nu de alta, dar să le poată măcar răspunde protestatarilor în versuri. Că bani sigur nu se găsesc, iar dacă se vor găsi, nimeni nu va avea curajul să-i condiționeze de rezultate. Asta așa, ca să putem cu adevărat discuta de reformă.



Citeşte mai multe despre:

1 comentariu

  1. #1

    ASTAZI ESTE ZIUA INTERNATIONALA A CITITULUI , PROFESORII AU IESHIT IN STRADA SA-I CITEASCA LUI BOLOJAN , FLUTURASHII DE SALARII , ADICA , UNA SUTA MIE , DOUA SUTE TZIE ! LUI ILIE BOLOJAN ! DUPA CARE BOLOJAN UMBLA CU TAIERILE ! 50 TZIE , 300 SUTE MIE LUI ILIE BOLOJAN !

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

erbasu
Big Fish
Istorii Corecte Politic
Iubitori de arta
Carne de pui La Provincia