În 2016, PSD a câștigat zdrobitor alegerile nu datorită charismei de pe buza superioară a lui Liviu Dragnea, ci pentru că a venit cu ceva ce românii nu mai sperau să vadă vreodată: niște promisiuni electorale structurate, cu termene-limită, cu asumări, cu o viziune pe termen scurt mai mult sau mai puțin credibilă. I-au spus „programul de guvernare“ și, măcar în unele puncte, părea fezabil. Pentru că trăim la porțile Orientului și ne cam trage curentul în fiecare zi, atunci când nu-l furăm noi înșine (pe el, pe curent), PSD nu și-a îndeplinit decât o mică parte din promisiuni și nu și-a respectat nici pe departe termenele-limită pe care singur și le-a impus. S-a mișcat ceva, cumva, la termen, în zona salariilor și a pensiilor. Atenție, nu doar salariile bugetarilor. creșterea salariului minim a adus ceva zâmbete și în lumea tristă a sclavilor din privat, care, fără o impunere a creșterii salariului minim, ar fi rămas din ce în ce mai muritori de foame. În rest, investițiile, infrastructura, spitalele promise au rămas, în mare parte, în stadiul de promisiuni. Dacă ar fi mișcat la fel de zgomotos și în zona investițiilor cum a mișcat în zona Justiției, poate că PSD ar fi obținut un scor mai mare la europarlamentare. Dar n-a făcut-o, iar rezultatele se știu.
În 2015, Dacian Cioloș
s-a prezentat în Parlament, ca premier desemnat, cu un program de guvernare scris pe genunchi. Dar omul fusese luat în pripă, țara se grăbea, nu era timp pentru farafastâcuri.
În 2016, la parlamentare, USR nu a prezentat un program de guvernare. A câștigat un procent fabulos pentru un partid nou-înființat doar în baza zgomotului și a urii față de PSD. PNL, un partid al antreprenorilor de stat, al bugetarilor de carieră, n-a reușit nici el să convingă, atunci, cu promisiunile sale, mai ales că nu păreau a ști prea bine ce vor să facă. Cu tot respectul pentru părul său alb și statura gârbovită în slujba sănătății semenilor săi, dar Leon Dănăilă nu este un program de guvernare.
În schimb, săptămâna trecută, PNL a apărut, în cele din urmă, cu ceva ce poate aduce mai mult a program de guvernare decât a compunere stângace întocmită de Alina Gorghiu.
Să vedem, însă, care
sunt prioritățile guvernării Orban, guvernare care va dura, în cel mai bun caz, aproximativ un an, până după legislativele de anul viitor.
Deși înainte de moțiunea de cenzură, atât PNL, cât și aliații săi gălăgioși din USR și PMP au vorbit despre dezastrul economic, nu economia este prioritatea Guvernului Orban, desemnat, dar încă nevalidat. Ca și în cazul PSD, PNL vrea să-și rupă dinții molfăind la Justiție. PNL vrea să secretizeze arhiva SIPA și să o îngroape în Arhivele Naționale, vrea să desființeze SIIJ, vrea să îndrepte legile Justiției acolo unde spune că le-a strâmbat PSD. Aici n-ar prea avea multă treabă, de fapt, pentru că PSD, împiedicat fie de societatea civilă, fie de CCR, fie de organisme europene, nu a prea apucat să modifice cu adevărat nimic esențial.
Ce-i roade pe liberali,
cu adevărat, se vede în preambulul programului de guvernare. De acolo răzbat obsesiile profesorului Cristian Păun de la ASE, consilierul economic al lui Orban încă din ianuarie 2018.
Domnul Păun se luptă de ani buni cu salariul minim și, la distanță, cu economistul Cristian Socol, cel care a lucrat la partea economică a programului de guvernare al PSD și care este un susținător al creșterii economice bazate pe creșterea salariului minim.
Cristian Păun crede că salariul minim este nemeritat și că pune presiune asupra „investitorilor“. În acest sens, în preambulul programului PNL ni se prezintă o evoluție a productivității în raport cu evoluția salariului minim în guvernările PSD. Este un grafic înșelător, de fapt. Căci da, productivitatea nu a prea crescut în ultimii ani, în timp ce salariul minim a crescut. În mod greu de explicat, nu a crescut și salariul mediu 🙂
Problema, însă, este că productivitatea nu prea mai avea unde și cum să crească. Productivitatea reală a muncii în România este una deja ridicată. Cu bani puțini plătiți forței de muncă, se produce serios. Dacă e ceva ce n-a evoluat, ba, dimpotirvă, a involuat, este marginea de profit a companiilor, nevoite să plătească mai bine, cât de cât corect, munca românilor.
Această obsesie a lui Cristian Păun împotriva salariului minim obligatoriu și, mai ales, a creșterii acestuia ne spune că poate nu acum, în prag de alegeri, dar anul viitor PNL va încerca să umble la salariul minim. Cum? Nu ni se spune. Dar nouă ne place să fim surprinși.
Așadar, prioritățile PNL
sunt: Justiția, Afacerile Interne, administrația publică. De-abia apoi vin finanțele, energia… Transporturile și infrastructura sunt de-abia al șaselea punct din programul de guvernare al PNL. Destul de ciudată poziționare pentru un partid care urlă de ani întregi că vrea autostrăzi, dar atât s-a putut.
În ceea ce privește energia, o prioritate este deblocarea exploatărilor de gaze din platforma continentală a Mării Negre. Dacă deblocarea înseamnă remodificarea Legii Off-shore și acordarea de facilități în dauna bugetului național, atunci mai bine lipsă…
Măcar, de data asta,
avem pe marginea a ce discuta, până pe 4 noiembrie, data prezumată a votării Guvernului Orban. Vom avea ce discuta și după aceea, căci măsurile propuse în cele 65 de pagini ale programului de guvernare al PNL nu pot fi puse în aplicare în doar 13 luni. E nevoie de mai mult. Rămâne de văzut care sunt prioritățile reale, dacă ele sunt menite a strica lucrurile bune făcute până acum sau vădim, pentru prima dată, ceva continuitate în zona evoluției. Dar mai e până pe 4 noiembrie, poate vom vedea altă propunere de guvern cu alte propuneri de program.
5.231 de vizualizări
