Odiosul penitenciar din Pitești unde, în anii ’50, s-a făcut „reeducarea“ deținuților politici, transformat în muzeu după 1990, devine monument istoric, cu semnătura Ralucăi Turcan din postura de ministru al Culturii. Cu mulți ani înainte a ajuns muzeu-monument istoric și fosta pușcărie de exterminare de la Sighet, unde a sfîrșit Iuliu Maniu. Înfiorătorul Fort no. 13 Jilava e și el muzeu cu rang de monument istoric, încît s-ar putea spune că, în materie de conservare a răului, stăm bine.
Prima pușcărie transformată în muzeu din România și trecută în rîndul monumentelor istorice, celebra Doftana pomenită și în cîntecele propagandei victorioase a regimului Gheorghiu-Dej, a cunoscut această metamorfoză pe vremea comunismului, fiindcă aici au fost internați și ar fi suferit șefii din ilegalitate ai Partidului Comunist, inclusiv N. Ceaușescu, pe cînd era ucenicul politic al lui Gheorghe Gheorghiu-Dej. La Doftana se mergea în vizite-pelerinaj cu școala, pentru ca tînăra generație să vadă la fața locului cum a suferit în capitalism crema partidului. După 1990, Doftana, mîndria comunei prahovene Telega, a decăzut, la fel ca PCR-ul, și a fost abandonată. Anul trecut, un om de afaceri turc stabilit în România a cumpărat clădirea, cu intenția de a o transforma în hotel de lux. Schimbătoare soartă!
Pușcăria autohtonă cea mai cunoscută literar e însă Văcăreștiul, care din mănăstire a ajuns închisoare cu biserică lîngă ea. Tudor Arghezi, fost deținut la Văcărești, și-a ridicat Mărțișorul în vecinătatea închisorii. Poetul bănuia că ar mai fi putut ajunge în pușcărie, așa încît și-a construit casa în apropiere, pentru a o scuti de trambalare pe frumoasa și fidela lui doamnă, Paraschiva. Devenită și ea monument istoric, fosta mănăstire a fost pusă la pămînt din ordinul lui N. Ceaușescu, care a făcut și el pușcărie la Văcărești.
Politicienii români au o preocupare explicabilă pentru muzeificarea pușcăriilor. Unii dintre activiștii cultural locali recenți care s-au ocupat de aceste muzee ale răului și suferinței au avut/au cariere politice de succes. În schimb, cînd vine vorba de simpla păstrare a trecutului imobiliar memorabil al țărișoarei, altul decît pușcăriile de odinioară, ori fac pe chiorii cînd dezvoltatori imobiliari îl lichidează la bucată, ori sînt complici cu acești asasini ai și așa prizăritului nostru trecut. Vezi criminala demolare a Școlii Mîntuleasa și a altor imobile cu valoare patrimonială puse la pămînt după Revoluție. Așa că peste un deceniu, două s-ar putea să auzim că, în numele progresului, a fost pus la pămînt palatul CEC-ului, pentru a se înălța în loc vreun bloc de birouri de 20 de etaje, cu pereți de sticlă, și că pușcăria Rahova a fost ridicată la rang de monument istoric, spre pioasa amintire a zilelor, lunilor sau anilor petrecuți acolo de mari politicieni ai patriei, apăruți după revoluție.
