Şi cînd îmbătrînise, Radu Tudoran arăta atît de bine, că întorceau femeile capul după el. Era zvelt, avea ţinută şi o privire melancolică, încît, la mare, adolescentele i-ar fi sărit în braţe, iar doamnele mature îi zîmbeau calin-întrebător. Era fratele lui Geo Bogza, despre care evita politicos să vorbească. Dacă-l întrebai de cuceririle lui din tinereţe, de cele mai multe ori schimba subiectul.
Nu fiindcă n-ar fi avut ce povesti, ci dintr-o discreţie care-i sporea farmecul de domn imperturbabil. Doar cîtorva apropiaţi le-a spus o istorie care-l urmărea, despre o tînără sportivă. Era canotoare şi o vedea de la distanţă, la Snagov, unde Tudoran avea o casă de vacanţă şi o barcă cu pînze. S-au privit de cîteva ori, el de pe verandă, ea din canoe. Îi despărţeau o fîşie de apă şi mai mult de 30 de ani. Tudoran se mulţumea s-o contemple, matinal, la aceeaşi oră, chiar dacă fîşia de apă dintre ei se tot îngusta. Curiozitatea unei fete care-i spunea, vîslind, „Bună dimineaţa, domnul scriitor!“. Asta pînă într-o dimineaţă ploioasă cînd el n-a mai ieşit pe verandă şi s-a trezit cu ea în casă, fără să ştie nici măcar cum o cheamă.
