Ca un Icar pensat la coaforul Ministerului de Interne, cu aripi confecționate din pînza izmenelor militare, Gabi Oprea s-a prăbușit din înalt. Focul stelelor de pe umăr, întețit de lăcomie și de impostură, i-a pîrlit cusăturile cu ață albă. Oprea a căzut dintr-o dată, așa cum fac șosetele împuțite pe care veteranii le lipesc de tavan după zece marșuri.
Duse sînt acum zilele de aur ale grandorii. Dusă e vremea în care Oprea conducea guvernul, negocia cu Iohannis postul de premier, își șantaja partenerii de la PSD, îl vota la șefia SIE pe MRU și se lăsa pupat în cur de Rareș Bogdan cu plictiseala unui erou de la Cotul Donului.
Oprea e azi la pămînt, e zdrobit de cădere și îngrozit de durata ei, iar în sufletul lui primitiv, de plutonier nesătul și obraznic, s-au pornit furtuni pe care o minte precară nu le poate înfrunta. Neînțelesul l-a făcut să se scufunde în depresie, iar de aici pînă la gestul nebunesc nu a mai rămas decît un pas.
Pasul ar fi fost făcut după ce apropiați ai generalului i-au adus la cunoștință grozăvii: din alte documente și depoziții care au căzut în mîna DNA ar reieși că, în seara morții polițistului Gigină, Oprea s-ar fi aflat nu în automobilul Volkswagen regulamentar, ci într-un Audi A8, achiziționat de minister în condiții riscante. Mai mult, cică pe bancheta din spate a mașinii, lîngă făptura generalului, ar fi stat bambuista Cristina Bădănoiu, intitulată de prieteni amanta făptașului.
Disperat, Oprea ar fi apelat la Nicolae Gheorghe, șeful DGIPI și secretar de stat la MI. Gheorghe avea motive destule să-i fie îndatorat lui Oprea, el fiind avansat de fostul ministru de două ori în trei luni, ultima dată la rangul de chestor principal, echivalentul generalului cu două stele.
Numai că Gheorghe, deși făcut de Oprea doctor, n-a mai îndrăznit să curețe după un șef dus pe copcă, iar noul fir infracțional ar fi ajuns la procurori. Așa că Oprea ar fi suferit o cădere nervoasă și…Lăudat fie Cel de Sus că tentativa de sinucidere pe care Oprea ar fi pus-o la cale n-a avut loc. Prietenii și familia i-au stat aproape și gestul fatal n-a fost comis. E un fapt relatat de surse calificate, îngrijorate la rîndul lor de consecințele grotești ale jocului de putere.
Noi îi dorim viață lungă generalului și îl asigurăm de solidaritatea noastră umană. Viața e frumoasă, măi Gabi, și fără coloană oficială. Ba, se zice, viața e frumoasă chiar la bulău. Așa că stai cu noi. Nu avem nevoie de un general tragic, ci de un măscărici viu și sănătos, ca pînă acum.
Super articol !!!!!!!
In primul rand eu nu cred ca a avut decenta sa se gandeasca (nicidecum sa actioneze in acest sens) la sinucidere.
Daca totusi ar fi facut-o sunt convins ca „interesul national” se gandea ca va fi inmormantat ca un general cu 4 stele, ca vorba aia de morti numai de bine.
Eu sunt oripilat si jignit daca va aduceti aminte de fotografia cu „interesul” in biroul oval. Aceasta mizerie umana, din cate stiu cel mai mare in grad general roman, a intrat in biroul oval reprezentand Romania si militarii romani care au murit la datorie. Bine atunci era re-evaluat 😉
Dupa ancheta, judecata , dezonorare militara eu i-as da sansa sa se sinucida onorabil … sa vedeti daca o face