Călin Popescu Tăriceanu (ginerică în serie): Ar trebui să ne apropiem și noi mai mult de această țară în care li se permite politicienilor să aibă mai multe neveste în același timp și unde un bărbat, atunci când vrea să-și tragă o soție nouă, nu mai e nevoit să treacă prin calvarul unui divorț. Lasă-le acolo, pe toate, păstrează-le, că nu știi când îți trebuie.
Remus Cernea (politician progresist): Dacă și la noi ar fi socialmente acceptabil să porți fustă ca bărbat, am fi o societate mult mai sănătoasă.
Gheorghe Hagi (antrenor, legendă): Are și Trump o vârstă, e normal să se gândească să meargă la arabi. Eu sunt încă tânăr, vreau să fac performanță în Europa și pe urmă mai vedem. Dacă ți-e frică de lup, nu te duci în deșert, pentru că, din cauza deshidratării, o să ai halucinații și sigur o să vezi lupi.
Gabriela Firea (primar, gospodină): Sunt de acord cu vizita lui Trump în Arabia Saudită, dar nu-s de acord cu dansul săbiilor. Violența nu trebuie încurajată sub nici o formă. Știați că anul trecut s-au vândut în Arabia Saudită un milion de iatagane și o singură minge de baseball? Ce făceau cu toate iataganele alea dacă n-aveau mingi?
Mihail Neamțu (sciitor la “Fenomenul Trump”): Excelența sa domnul Președinte al Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, dă dovadă de un curaj imens mergînd în Arabia Saudită. Clima în regiune este una extrem de toridă și, așa cum știm cum toții din cartea mea despre dînsul, domnul Președinte are pielea foarte sensibilă iar căldura îi poate fi fatală din cauza iritațiilor în zona feselor.
Ion Cristoiu (jurnalist de investigații, erou cu vestă): Cum a știut Donald Trump să se ducă în vizită în Arabia Saudită tocmai cînd regele era acasă? Cum a reușit să se înțeleagă cu Regele Salman deși provin din țări diferite? De unde a știut că arabii au petrol și vor să semneze un contract pe cîteva sute de miliarde? Iată doar cîteva dintre întrebările care nu-mi dau pace azi. Mă tem ca nu cumva să fie mîna lui Soroș la mijloc.
Klaus Iohannis (președintele întregii țări): Îl felicit pe Donald Trump pentru intenția de a candida la președinția Statelor Unite ale Americii.
Sebastian Ghiță (fugar): Îl felicit pe Donald Trump. Arabia Saudită e o destinație foarte bună din care extrădarea se face foarte greu. Există însă și mici neajunsuri, ca de exemplu tăierea mînii cu un iatagan ruginit dacă te prind că furi.