Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Real time PSD

Zoom Real time PSD

La 32 de ani de la revoluție, PCR-ul are, iarăși, un rol important în viața noastră. Mai ales cei care n-au reușit, din varii motive, să se vaccineze împotriva COVID-ului își pun speranțele în PCR. În testele RT PCR, pe care și le doresc negative, ca să poată călători, ca să poată intra în mall-uri, ca să poată munci, la o adică. Dacă, însă, ar avea noroc în viață, românii ar beneficia de avantajele RT PSD, adevăratul urmaș al RT FSN, continuatorul tradiției unicului RT Pile Cunoștințe Relații. După ce RT PNL a eșuat în consolidarea unei domnii de opt ani și a fost nevoie de intervenția partidului lui Ciolacu pentru a stabiliza guvernarea, rudele de sânge, finii și bunii amici au început să-și ceară drepturile de clan. Așa că, pentru a nu-și dezminți renumele, PSD a reluat distribuirea de sinecuri de acolo unde o lăsase #echipacâștigătoare, aplicând, însă, aceleași principii. Așa că nu e de mirare că Alexandru Stănescu, fratele lui Paul Stănescu, a ajuns membru în comitetul de reglementare al ANRE. Într-o coaliție în care secretarul general al Guvernului a fost condamnat pentru că și-a angajat fiica la propriul cabinet parlamentar, însă, nepotismele astea n-ar mai trebui să mire pe nimeni. Vasile Dîncu, eminență cenușie a partidului și, acum, ministru, și-a băgat ruda, pe Sabin Sărmaș, în Parlament, după ce, anterior, îl unsese temporar la Agenția pentru Digitalizarea României. Sorin Grindeanu a angajat, pe când era șef la ANCOM, sumedenie de rubedenii de-ale colegilor și prietenilor, de la fiica lui Paul Stănescu la soția prim-adjunctului SRI. Petre Daea, pe când era ministru al Agriculturii, își angajase fiica în minister, iar exemplele sunt nenumărate. Așa că, dacă vrei să bei o țuică fiartă la interior, ai nevoie de teste RT PCR. Dacă vrei un salariu consistent de la stat, n-ai nevoie de asta, dar te ajută foarte mult un test RT PSD, prin care să dovedești relația de rudenie cu ștabii partidului. Dacă n-ar fi prea distrus de scandalul de plagiat și mistificare a CV-ului, Florin Roman s-ar putea învârti și el de o funcție mai bună decât cea de deputat dacă ar reuși să-i convingă pe pesediști că e rudă fie cu Victor Roman, pesedistul propus să devină prefect de Vrancea, fie cu însuși Petre Roman, unul dintre înaintașii de frunte ai partidului.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Poziții deschise la Construcții Erbașu


Istorii corecte politic
Carne de pui La Provincia
Big Fish
Editoriale
  • Vacile

    1 octombrie 2024

    Aceste vaci aduse din Olanda cu avionul sînt mîndria ținutului nostrum vă jur șapte țigani angajaţi să le cînte-n surdină stau ascunși în coceni pînă seara îngrijitorii sughiță sub dușuri […]

  • Infecți de serviciu

    30 septembrie 2024

    Din măgarul german a rămas azi o potaie. Din răget, a rămas un schelălăit. Lăsat din brațe, Iohannis se gudură pe lîngă fosta lui umbră. Lucrurile au luat-o razna, iar […]

  • Descoperirea operei

    24 septembrie 2024

    Multă vreme am crezut că poezia doarme sub aripa cocostîrcului sau că va trebui să scurm după ea prin păduri, dar ca un profet izgonit din pustiu de gîlgîitul sondelor […]

  • Un caz grav de abuz neraportat la Poliție

    23 septembrie 2024

    PNL trăiește drama studentelor abuzate de Bulai, căci Iohannis presează partidul cu cereri pornografice. Îi cheamă pe lideri noaptea la Cotroceni și îi forțează să se dezbrace de morală. „Scoate-ți-vă […]

  • Atentator de provincie

    17 septembrie 2024

    Lîngă oftatul gării, bodega-i cu noroc, pisica iar se freacă de scaun şi ia foc, vioara taie capul ţiganului coclit, nu strănuta că zboară toţi fluturii din zid. Azi o […]

Iubitori de arta