De când aveam cinci ani și până aseară am văzut nenumărate anotimpuri. Am dezvoltat un fel de organ care mă face să-mi dau seama repede cam cât de bun e anotimpul la care mă uit.
Ați auzit de iarnă? Trebuie să fi auzit. De la un timp, toată lumea vorbește despre ea. Însuși marele Vasile Alecsandri a scris o poezie care se cheamă Iarna. Toți copiii o așteaptă ca să meargă săniuș, iar pentru creștini sărbătorile de iarnă sunt aproape sfinte. Ce să mai, iarna se anunța senzația acestui sezon.
Totuși, aveam o presimțire că n-o să-mi placă. Organul meu de om care a văzut multe anotimpuri la viața lui îmi transmitea să pun pe mine un trening îmblănit și să nu mai ies din casă câteva luni.
A fost chiar mai rău decât mă așteptam. Iarna mi s-a părut o telenovelă interminabilă, care încearcă să stoarcă de la tine lacrimi de frig. Oamenii care umblă prin ger cu blănuri pe ei și cu țurțuri în barbă au fost necongingători. Ce să mai, iarna e o prostie sinistră, umflată artificial de marketingul producătorilor de cauciucuri, care vor să vândă cât mai multe seturi de anvelope. Nu vă mai spun că, atunci când a început să-mi curgă nasul, eram decis să-mi cer înapoi banii pe bilet.
N-am putut să stau în viscol până la final. La un moment dat n-am mai suportat și am intrat în bloc ca să mă înrăiesc gândindu-mă la alte chestii. Vă recomand să revedeți toamna, care e un anotimp mult mai bun.
