Sunt oameni care pur și simplu nu înțeleg umorul. Stan și Bran, de exemplu. Ați observat că nu râdeau niciodată, deși treceau prin întâmplări foarte amuzante, care mie îmi provocau hazul într-un mod plăcut? Nici maestrul Dem. Rădulescu nu râdea, deși spunea niște anecdote inedite demne de un comic intergalactic. E clar că oamenii ăștia nu aveau pic de umor, deși lucrau în comedie. Nu erau capabili să-și aprecieze nici măcar propriile glume, d-apăi pe-ale altora.
Și doar vedeau că lumea din jurul lor râde. Oare nu erau și ei curioși să afle despre ce e vorba? La ce se gândeau atunci când vedeau că lucrurile pe care le spun sau le fac îi amuză pe alții, dar nu și pe ei?
În extrema cealaltă e unul ca Lucian Mîndruță. Un om care are simțul umorului cu S mare, un om care ține atât de mult la glumele la care a râs de-a lungul vieții încât le-a trecut pe toate cinci în CV. Un om căruia îi place atât de multe să râdă încât, atunci când nu înțelege gluma, se duce cu ea la vrăjitoare, ca să-i ghicească unde e poanta.
Există, însă, o formă de umor care nu mi se pare deloc OK. E vorba de umorul involuntar. Nu cred că e corect ca un om să-i facă pe alții să râdă dacă nu vrea și el asta. Consimțământul umoristului e crucial, chiar dacă e vorba de chestii care se-ntâmplă în spațiul public.
E nedreptă ce i se întâmplă ministrului Daea. Nu-s deloc OK toate glumele care se fac pe seama lui și nu-i iau apărarea doar pentru că-l cunosc de mic, încă de pe vremea când era un roboțel întors cu cheița, în laboratorul de pozitronică al Facultății de Automatică, al cărei student eminent eram pe vremea aia. I-ați văzut privirea pierdută și fixă, de școlar speriat care tocmai a spart tabla? Eu i-am proiectat-o. Am vrut să-l fac copil de mingi. Automatizarea completă a tenisului era visul meu din studenție. N-am reușit, pentru că regimul a considerat că roboțelul Petrică e mult mai util ca android agronom la o fermă din Giurgiu. Păcat. Cu faima pe care i-ar fi adus-o tenisul, Daea putea să aibă orice oaie voia el. Acum am fi aruncat amândoi cu mingile de tenis după cormorani și-am fi făcut racordajul rachetelor numai din lână merinos. Dictatura, însă, distruge destine.
Vă rog să nu mai râdeți de Petre Daea. Cel puțin nu fără să-mi explicați și mie de ce.
2.497 de vizualizări
