Nu știu cum s-a făcut de m-am uitat, de Paști, pînă la sfîrșit, la The Night Manager, miniseria adaptată cu modificări după romanul omonim al lui John Le Carré din 1993, o poveste cu spioni și gangsteri desfășurată pe scena mondială de după Războiul Rece, updatată la prezentul conflictelor din lumea arabă. Poate eram prea ghiftuit cu ouă, drob și sarmale și aveam nevoie de ceva să m-adoarmă, poate nu conta prea mult ce curge pe TV în timp ce răspundeam mesajelor pascale de pe telefon.
Și, dacă tot l-am văzut, să vă zic, pe scurt, despre ce-i vorba în propoziție. Jonathan Pine, un englez recepționer de serviciu pe timp de noapte într-un hotel de cinci stele din Cairo și, ulterior, într-o cabană montană elvețiană de lux, fost combatant în Irak, e recrutat de serviciile secrete britanice și infiltrat în anturajul intim al magnatului Richard Roper, traficantul de arme prin tot Orientul Apropiat care are sprijinul Sistemului. Afaceri militare ilegale și corupție la nivel înalt, deci un subiect gras din perspectiva influenței politice, rămas, din păcate, doar la stadiul de sugestie tangențială.
Personajul principal, jucat de un Edward Norton britanic frumușel, dar cam lemnos, face greșeală după greșeală, e nesigur, fals – și acoperitul din presa românească autodemascat, care s-a spovedit public, s-ar fi descurcat mai bine decît el. Și totuși, Roper, vulpoiul bătrîn uns cu toate alifiile care se presupune că a ajuns pînă aici mirosind toate capcanele ce i-au fost întinse, este păcălit de acest James Bond amator preocupat mai mult de compostatul tuturor gagicilor leșinate după el din prima secundă în care apar în cadru decît de minorul aspect de a rămîne în viață.
Ceilalți actori evoluează cît de cît OK (în special, Hugh Laurie, dealer-ul de arme cu caracterul malefic ascuns de o aparentă bonomie, și Olivia Colman, agenta de birou integră din punct de vedere profesional și moral), dar sînt faultați de un scenariu neconvingător, chiar absurd pe alocuri, un colaj de scene bazate prea mult pe coincidențe și întîmplare, derulat lent timp de cinci episoade jumate spre un final ridicol, tip happy-end, halucinant de rapid și complet tras de păr, care rezolvă toate intrigile dezvoltate pînă atunci pe larg, în doar cîteva minute.
N-aș putea să fac o listă a găurilor din scenariul șvaițerului numit The Night Manager fără să trec pe pagina următoare a revistei (transfer bancar de 300 de milioane de dolari prin telefon, în cîteva secunde?!; agentă MI6 gravidă, în pragul nașterii, plecată la vînat bad guys în cealaltă parte a lumii, really?); e inutil, oricum. Chiar nu merită să pierzi timpul urmărind acest serial care, surprinzător, are note ciudat de mari și comentarii suspect de la superlativ pe imdb.com (să fie o armată de postaci mobilizată de producător sau doar o grămadă de telespectatori naivi deturnați de cadrele de documentar turistic ale locațiilor de filmare și de imaginea glossy?). L-am pierdut eu, ca să nu mai trebuiască să o faceți voi.
The Night Manager, 2016-?, thriller romantic cu spioni amatori în locuri mai mult sau mai puțin turistice, creat de John Le Carré și David Farr, co-produs și difuzat de BBC și AMC, disponibil pe Netflix.
