Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Renunţaţi la metrou! Iată 3 variante alternative de transport

Zoom Renunţaţi la metrou! Iată 3 variante alternative de transport

Aţi citit, aţi plătit şi acum saltă sufletul în voi de bucurie: preţul unei călătorii cu metroul a crescut ca burta unui proaspăt senator. Foarte bine, ştiu că abia aşteptaţi să vă ajutaţi patria şi financiar, nu doar sexual, aşa cum faceţi de cel puţin zece ori pe zi. Pe de altă parte, există în Bucureşti şi elemente duşmănoase, ostile acestui trend. Pentru ei (şi doar pentru ei, nu care cumva să treceţi de partea zgîrcită a forţei) avem un mic ghid cu mijloace de transport alternative

1) Sanie cu cinci dulăi. Doar în vreme de iarnă. În celelalte anotimpuri, apelaţi cu încredere la căruciorul de butelie al bunicilor, pentru că principiul e acelaşi. Coborîţi în faţa blocului, momiţi cîinii din cartier cu o gleznă dezvelită provocator (epilatul e opţional), legaţi-i în ham şi daţi-i bice. Adică, pardon, nu daţi cu biciul pentru că la orice colţ de stradă e o oengistă gata să vă reclame pentru cruzime faţă de animale. Mai bine luaţi oengista, priponiţi-o în faţa haitei ca morcovul în faţa măgarului şi mergeţi sănătos.

 

Avantaje: nu consumă benzină, nu cere permis, foloseşte resurse regenerabile, nu cere cauciucuri de iarnă. 

Dezavantaje: viteză variabilă, în funcţie de numărul de cîini-putere

 

2) Bicicleta. O ştiţi, nu-i nevoie de alte precizări. (Editare ulterioară: pardon, e nevoie de alte precizări dacă pedalaţi de jumătate de oră la sala de fitness şi sînteţi mirată că nu v-aţi depăşit prietenele din pluton. Dacă aveţi pînă în 30 de ani, atunci să ştiţi că vă ţine în loc frecarea cu aerul. Renunţaţi urgent la tricou şi sutien. Dacă aveţi peste 30 de ani, renunţaţi simplu, oricum nu mai interesează pe nimeni.)

 

Avantaje: deveniţi vedetă în emisiunea carosabilă “Schimb de mame cu pietonii”. Îi ştiţi, sînt cetăţenii care se plimbă pe acele piste puchinoase care vă sînt dedicate, trotuarul lor fiind ocupat de maşinile unor ţărani.

Dezavantaje: n-are faruri cu xenon, n-are claxon, n-are mp3player, n-are nimic care să impresioneze o femeie. Singura şansă de-a agăţa ceva e să loviţi o babă pe trecerea de pietoni.

 

3) Telekinezie. (Nu, nu e vorba de televizorul JWC cumpărat din Europa. Ăla e o telechinezărie şi vă ajuta la deplasare doar metaforic, pe traseul om normal – tîmpit congenital. Vizionaţi programe româneşti cu toată încrederea) Da, vă deplasaţi cu puterea voinţei şi a gîndului. Dacă staţi într-un bloc cu bulină, vă deplasaţi instant de la etajul 8 la parter cînd trece tramvaiul. Dacă staţi într-un bloc dintr-un ansamblu rezidenţial nou şi foarte scump, vă teleportaţi din casă în gradina din faţă. Trebuie doar să vă gîndiţi puţin (măcar acum, că la cumpărare nu v-a dus capul) şi să vă sprijiniţi de un perete exterior. Şi exemplele pot continua, dar varietatea cazurilor ne împiedică să facem o listă completă.

 

Avantaje: complet gratuit, plus vizită bonus la spital.

Dezavantaje: absolut nici unul dacă sînteţi manelist sau hipster. Încercaţi de la mai multe ori. În fiecare zi. 

2 comentarii

  1. #1

    Ofer caini. Pentru sanie, hot-caine sau muscator de parlamentar… la alegere. Coltul blocului e deja supraaglomerat.

  2. #2

    astia is neamurile lu’ borbely ca si astia is ecologisti

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

tn
Editoriale
  • Toamnă electorală

    22 septembrie 2020

    Precum o bostană cu genunchii sparți, geaba număr zile: joia muri marți, sîmbăt-am pierdut-o vineri la un tîrg, miercurea îmi pare babă dată-n pîrg ce-a visat că-i cloșcă într-o zi […]

  • Ambiții politice la virusul ucigaș

    22 septembrie 2020

    Duminică, 27 septembrie 2020, agentul electoral COVID va stabili o ordine șchioapă a puterii pe următorii patru ani. E cel mai imparabil caz de democrație nereprezentativă din istoria modernă, neprevăzut […]

  • Școală, școală, vrem postaci!

    22 septembrie 2020

    Și, așa cum ni s-a promis, a început școala. În cele mai sigure, normale și deosebite condiții, asigurate cu înțelepciune și operativitate de către Guvernul României, înțelept condus de către […]

  • Spovedanie

    15 septembrie 2020

    Sunt gol de sentimente ca o biserică, toamna, cînd nunțile toate s-au veștejit și fosta-mi iubită se joacă de-a doamna cu șeful ocolului din Maglavit. E-un schimb valutar între grauri […]

  • Cea mai profitabilă afacere de pe pămînt

    15 septembrie 2020

    Nici să fi înviat Spiru Haret nu s-ar fi discutat atît de mult despre școală. Coronavirusul a trezit-o un pic la realitate. A pălmuit-o, cît să clipească mirată, și a […]

Cele mai citite