Mătușa
Mă trimite mătușă-mea la doctorul ei de familie. Du-te, băiete, că nu mă mai țin picioarele. Patru ore de stat pitic, intră mama lui tata, nașul lui cartof prăjit, femei în halate, urgențe, salvări, copii în brațe cu bunici, chiar o pisică. Tac, sînt acolo sosie: sînt în locul lui mătușa. Tac, n-o pot face de rîs. Patru ore. Am citit inscripțiile din toaletă, pliante pentru hemoroizi, dinți, stomac balonat, diaree. Ba chiar vreo două firme funerare își prezentau ofertele temerare. Tac, tac. E mătușa, nu-s eu. Ea ar fi avut răbdare. Sînt cu musca pe căciulă. Mătușa trebuie să ia în persoană rețeta, nu să trimită un misit. Privesc în salonul de așteptare. Parcă ar fi servitori. Fiecare găsește o justificare intrărilor „peste rînd”. Primul venit a intrat al treilea. Al doilea venit, al cincilea. Al treilea, al optulea și astfel, după această aritmetică dereglată, am ajuns, din al zecelea, al douăzecișicincilea.
Doctorița
Mătușa vorbise cu asistenta. Asistenta cu doctorița. Intru, abia apuc să șoptesc, că intră încă două urgențe. Asistenta îmi scrie rețeta electronică. Incredibil! Cîtă dexteritate! În cinci minute abia reușește să scrie un medicament. Celelalte, cu un deget, clipocesc pe taste în sfert de oră. Mătușa mea e bolnavă de ani de zile de aceeași boală. Norocul meu și al ei. Urmează emiterea rețetei. Deși electronică, mi se dă un vraf de dovezi: copie după aprobarea de la minister, nu-ș’ ce comisie (asta mătușă-mea, neglijentă, uitase să mi-o dea, cîtă neglijență!) și un A4 ca o rețetă. Este electronică rețeta sau nu este? Ce-mi pasă mie? După patru ore de așteptare, ce-mi pasă?
Farmacia
Merg la Sensiblu. Nu merge, e greșit codul. Mă duc la alt Sensiblu: doctorița este nouă? Merg la 2Na. Sensibluii sînt niște corporatiști nenorociți, îi știu eu, n-au nimic, decît trend-uri și păreri. Farmacistele lor sînt agenți de vînzări fără pic de creier. O, dar 2Na are de toate! Intru, amabilitate birocratică. Farmacista tastează, doctorița nu-i apare „cu codul”. Nu apare, dar stați să sun la centrală. Se sună, un plictisit caută-caută-caută. După cod, după nume, după dată, după mă-sa, după tac-su. Da, doctorul există, dar a pus codul vechi. Că acum, de cînd s-a intrat pe digitalizată, sînt coduri noi. Deja demnitatea mea nu mai contează, o înjur pe mătușă-mea, săraca, de nu pricep farmaciștii. Mergeți la doctor înapoi să schimbe rețeta. Mă duc la a doua 2Na. La fel. Mergeți! Înapoi eu nu calc! Era spre nouă seara și mătușă-mea îmi dă bip. O bag în mă-sa. Aventura mea continuă în noapte. Ajung la altă rețea de farmacii. Aceeași procedură. Tac mîlc. Femeia reușește. Mormăie „Ăștia nu au datele introduse!”, dar îmi dă medicamentele. Fiind electronică, această rețetă are un in, dar are și un out. Așa că am stat să semnez două hîrtii, ca pe vremea cînd rețeta nu era securizată, nu era digitalizată.
Concluzie
Programul „doctorul de familie” și „programul rețeta digitalizată” sînt două programe ale Ministerului Sănătății special dedicate persoanelor sensibile la lumea cealaltă. Sper, cu tot disprețul, să ni se dea celorlalți, care vrem să mai trăim, gratis și direct, un popă să ne cînte pe năsălie. Este mai simplu și mai corect pentru România.
Publicat în Cațavencii, nr. 5(83), 2013
din pacate multi nu au inteles ca actualul sistem de sanatate, cu regulile lui absurde, este conceput sa limiteze accesul pacientului la medic si tratament.!