Sînt convins, împotriva multor alarmiști, că libertatea cuvîntului și a conștiinței va continua să se plimbe pe continentul nostru vechiuț. Dar sînt convins, în același timp, că multă lume se screme și creierește cum să facă să omoare această libertate care o seacă la ficați. Să fiu bine înțeles, propaganda poate întoarce astrele din drumul lor, darămite oamenii. Dar populația e, de cele mai multe ori, oarbă și surdă la surlele și tobele propagandei. Însă, din păcate, e și mută. Astfel încît, atunci cînd drepturile și libertățile cetățenești sînt ușor încălcate, nu toată lumea deschide ciocul mare să protesteze. De ce? Păi, cea mai simplă explicație e „Sobieski și românii“. Plăieșii Sucevei, dacă țineți minte, erau o mînă de oameni. Însă, făcînd gălăgie, schimbîndu-și locul de tragere și alte jucării copilărești, l-au păcălit pe principele polon. La fel și acum. Exponenții cenzurii au cîteva calități: sînt bine organizați, iuți la mînie, au un limbaj comun și multe tufișuri din care sar la momentul potrivit. În definitiv, toți sînt un lobby. Unul nedemocratic, care urmărește impunerea unei direcții, a unei cenzuri, a unei libertăți limitate, ale cărei litere de lege să le aparțină și să nu mai fie puse niciodată în discuție. Ce nu au ei? Un lucru simplu și mărunt: respect pentru democrație. Dar tot ce fac, să nu fim naivi, este îmbrăcat în blana de oaie a respectului pentru om și a diversității controlate. Tot ceea ce fac este pentru binele nostru, doar că, dacă nu vrem să înțelegem cu binele, vor schimba foaia.
Am dat de curînd de cazul lui Konstantin Kisin, un comediant rus, fugit și aclimatizat în Marea Britanie. Omul e foarte critic la adresa libertăților fundamentale care nu mai funcționează în parametrii originali. Rusul nostru declara într-un interviu că în Rusia anului 2023 au fost 400 de cazuri de arestări sau interziceri ale unor refuznici locali pentru ce spuseseră în social media, în timp ce în Anglia au avut loc 3.300 de arestări din același motiv. Sigur, e o diferență uriașă, dar ne putem imagina că rușilor le e cam teamă să zică tot ce gîndesc și de aceea comparația nu pare potrivită. În schimb, 3.300 e un număr enorm pentru o țară liberă, mai ales că arestarea lor (chiar dacă nu are urmări rusești) dă seama despre libertatea sau lipsa de libertate de care vorbeam mai sus. Nu faptul că în Rusia funcționează o cenzură polițienească ar trebui să ne mire, ci că regăsim practica în țara primei democrații din lume.
Am făcut prostia să postez chestia asta pe Facebook. Nu a trecut un sfert de oră și m-am trezit agentul Moscovei, omul care îl scoate batistă curată pe Putin. De ce nu mă mut la Moscova, unde mi-e locul? Nimănui nu i se părea numărul de 3.300 de arestări pentru delicte de opinie ceva exagerat sau nedemocratic. Asistam cu stupoare la abolirea prezumției de nevinovăție și la învierea sloganului băsescian „O fi făcut copilul ceva!“.
Însă cuvintele postărilor transpirau satisfacția postacilor. Cum nu puteau nega numărul clar afișat, translau vinovăția spre Putin. E o tehnică veche și rudimentară.
Dar e bine știut că orice revoluție își halește copiii. În general, propagandiștii din prima linie trebuie înlăturați, pentru că nu-s destul de radicali, să facă loc revoluției continue. Iată ce citesc, de curînd, în The Telegraph: „Scriitoarea feministă Julie Bindel povestește […] propria experiență cu tactici polițienești de tip kafkian. Confruntată cu doi ofițeri de poliție, doamna Bindel a fost informată că era investigată pentru o infracțiune de ură, dar că nu i se permite să știe de ce și a fost invitată să facă o declarație“. Ați citit bine. Nu știa de ce era acuzată, da’ să dea o declarație. „Experiența doamnei Bindel seamănă cu cea a jurnalistei de la Telegraph, Allison Pearson, care a fost vizitată de asemenea de niște ofițeri care au refuzat să dezvăluie acuzația precisă care a dus la vizita lor, și nu este foarte diferită de cea a fostului deputat laburist Ian Austin, care a fost interogat de poliție în legătură cu decizia sa de a se referi la gruparea palestiniană Hamas, interzisă pentru terorism, ca fiind «islamistă».“
Pe cuvînt că nu glumesc. Păi, România e patria libertății, zău! Încă. Pentru că observ că denunțurile, chiar dacă nu ajung la Poliție, încep să curgă în social media. Poate ajung, nu se știe cum, în cafeluța și senvișulețul vreunui înalt demnitar, care are boală pe vreun vecin. În orice caz, m-am distrat nespus citind cearta dintre doi cronicari de film de la noi, din stînga spectrului politic, care se acuzau reciproc de lipsa convingerilor radicale. E vorba de Victor Morozov și Flavia Dima. Cearta a fost pe misoginie, dacă vă imaginați. Care e mai antimisogin și care e misogin sub acoperire, într-o lume misogină, într-o cultură misogină, în care nu se mai poate respira.
Eu am rîs. N-am zis nimica.
Mie imi plac midiile normale, n-am niciun fel de sosial-midii, dar am scris si eu un comentariu, aici, la voi, acum cateva sapt. Ca a castigat Maia cu reteta cu care a castigat Base ambele alegeri si Iohanis pe primele. Imediat a aparut un natang care mi-a scris Moskovski Mosknustiucum, putinist, etc. Midii foarte bune gasiti la Dalboka, in Bulgaria.
Tot in UK a fost/este si cazul lui Caroline Farrow, o femeie care a indraznit sa spuna ca barbatii nu-s femei, motiv pentru care a fost arestata la domiciliu de cateva ori. Au obligat-o sa-si declare la politie toate conturile pe care le foloseste online si sa le ofere politistilor acces periodic la ele ca sa nu cumva sa posteze wrongthink. I-au dat program in care are voie sa primeasca vizitatori in propria casa, etc.
Efectiv, pentru o opinie (corecta, oricum, din punct de vedere stiintific) exprimata pe Internet, o tin sub control mai ceva decat pe cei care comit fel de fel de crime sexuale si/sau violente, pe care „justitia” britanica se chinuie sa-i faca scapati pe capete (ex: cazul recent al unui profesor din UK care avea niste filmulete odioase pe telefon si pe care l-au „condamnat” la terapie si munca fara plata pentru un numar de ore).
Asta-i nimica, sa vezi cenzura pe Chatgbt, de zici ca-i Ministerul Adevarului, dintr-o carte a lui Orwell, si nu un nenorocit de robot. De curiozitate, adica pentru distractie, am dat pe Chatgbt astfel:
„Scrie un scenariu de film dupa cartea Pentru Legionari, cap. 1, 2 si trei.”
Ceea ce mi-a intors robotul este de tot hazul. Dupa o polologhie ca nu-i frumos ca eu, tanar cu educatie sa ma ocup cu asa ceva, cu extremism si nationalism, etc., am primit „scenariul”.
Pe scurt, filmele lui Sergiu Nicolaescu cu Paraipan si Limba, etc., sunt apa de trandafiri in materie de mistificarea istoriei patriei, in comparatie ce ce a scos robotul.
De la un antiputinist convins inainte de „rasboiu”, iata ca fata cu propaganda, prostia si manipularea, sunt impins incet incet spre pareri diametral opuse celor ce „trebe” sa le ai in ziua de azi. Nu credeam ca o sa trec prin asa transformare… Mi-e, direct vorbind, scarba de voi toti.