Nu știu alții cum sunt, dar eu când îl văd pe Musk umil, venind cu juniorul la Casa Albă, trăgând după el o Tesla de jucărie, șantalie, pișată și arsă cu bricheta de golanii din cartier, mă duc cu gândul la fata aia cu puradel în brațe, care cerșește printre mașini, în intersecția de la Unirii. Ieri, Casa Albă a devenit Show Room Tesla, iar Trump un agent de vânzări de mașini, cu o vrăjeală întâlnită doar la salesmanii de pamperși prin căminele de bătrâni. Prăbușirea la bursă și în vânzări a brandului Tesla nu ține de marketing și strategii de producție, ci de emoție. Tesla însăși a fost un succes clădit pe emoția schimbărilor climatice, pe Green Deal, însă Trump neagă încălzirea climatică, face apologia mașinilor americane adăpate din hidrocarburi și țipă “Drill, drill, drill!”, adică vrea foraje și sonde de petrol în toată America și o palmă mai sus.
Tesla a fost o mașină a clasei de mijloc, o mașină de intelectuali și de hipsteri care vor să salveze Planeta. Tesla este mașina băieților familiști care ar fi putut să ia un Plymouth V8 pe benzină, ori a burlacilor care se plimbă într-un aspirator de gagici Mustang, dar care renunță la toate astea pentru amprenta de carbon. Nu consumul de kilowatt versus litru au stat în balanța alegerii celui care a devenit șofer de Tesla, ci incantația ecologistă “emisii zero”. Majoritatea cumpărătorilor americani de Tesla se regăsesc mai curând în politicile administrației Biden, decât în cele ale Administrației Trump, din care face parte, ultimul pe listă, chiar Elon Musk. Iar de partea cealaltă parte a bateriilor de litiu sunt tocmai șoferii MAGA, care nu ar cumpăra o Tesla nici dacă vine la extra-opțiuni cu scaune electrice pentru sorosiști. Ăștia sunt driveri de Dodge RAM cu 25 de litri la suta de kilometri, de dragstere cu flăcări în eșapament, simpatizanți ai republicanilor radicali, cărora nu le pasă de amprenta de carbon a crucilor și torțelor aprinse în miez de noapte de amicii lor suveraniști din Ku Klux Klan, atâta timp cât Casa Albă rămâne albă. Cum să mai vinzi în condițiile astea Tesla americanilor foști consumatori de Tesla, când Green Deal a devenit White Deal?
Musk se reduce astăzi la DOGE, la mii de funcționari guvernamentali concediați, la drujbă, la salutul nazist și la susținerea sa pentru politicieni extremiști din Europa. Hai, că tocmai ce am ajuns și la piața europeană pentru Tesla. De când lui Trump îi curg balele peste Groenlanda, marketul scandinav, ăla care consumă în draci mașini electrice, are pielea de găină. Rezultatul este că niciun blond, unit în conștiință și în depresie cu noaptea polară, nu mai vrea Tesla. Ba mai mult, după ce Vance și Musk au susținut oficial neo-naziștii din Germania la alegeri, mașinile americane Tesla nu doar că nu s-au mai vândut, dar au început să fie vandalizate în toată Europa. Uite așa a apărut noțiunea de svasticar, asimilată mașinilor Tesla. Și totuși cine este șofer european de Tesla? Băiatul ras în cap și tatuat pe umăr cu zvastica? Neamțul și nemțoaica ce oftează după Al Treilea Reich? Păi, ăștia ar mai face un Auschwitz doar pentru Greta. Înțelegeți ce zic? Ecologiștii germani și moderații păstrători ai stratului de ozon, în mod firesc cumpărători de Tesla, ăia care nu mai mănâncă burgeri pentru că bășinile vacilor conțin 60% din metanul emis în atmosferă, despre ei este vorba. Îi vedeți voi pe ăștia că transpiră de plăcere când Elon Musk salută de la inimă la cer și îi îndeamnă să voteze cu AfD? Deci, să-i nu condamnăm dacă s-au lepădat de Tesla, cu tot cu baterii. Așa că acum mai vine o întrebare: fanii de extremă dreaptă, iliberalii și suveraniștii lui Elon din toată Europa se află printre clienții Tesla? Sau sunt șoferi cu turbosuflantă de BMW, Alfa Romeo sau de japoneză tunată, călăreți de sute de cai, din ăia care torc frumos la relanti și urlă la accelerație?
Nu știm cum este influențată situația vânzărilor Tesla în România după ce Elon Musk a tot postat pe X mesaje de susținere pentru Georgescu și suveraniști, dar cu siguranță că dacii liberi, plimbătorii de icoane și cruci pe la mitingurile AUR, patrioții știrbi și suveraniștii tricolori de cazarmă nu se află nici măcar pe lista de cumpărători de Dacia Spring. Să fim realiști, plimbatul cu baterie este în România mai curând apanajul braconierilor electrici din Delta Dunării, decât al ecologiștilor rutieri din mediul urban. Elon nu mai are chef de România, a și zis că nici vorbă să mai vină, oricât de mult l-ar aștepta doamna Alexandrescu, așa că marș, mă! Nu-l mai așteptați, fraierilor, să vină să-l susțină pe cel care va îmbrăca pantalonii roșii în locul lui Călin, precum Vadim cămașa morții, la alegeri. Uitați-l. Băiatul chiar are probleme cu Tesla, iar rachetele și sateliții i se prăbușesc în cap mai dihai decât indicii bursieri.
12.140 de vizualizări
Toate bune și frumoase, dar sa o seducă și abandoneze pe d-na A., asta e un faux pas nedemn de un asa gentleman.
Cum faceți voi sorosiștii sa urâți cu atâta forță și să denigrați cu atâta ușurință.
V ați intrebat vreodată dacă această forță a voastră negativă ar deveni dintr odată pozitivă iar denigrările voastre ar deveni discuții constructive lumea intreagă ar deveni un paradis!
De ce alegeți sa raspândiți doar dictatura,tâlhăria,crimele și războiul?
In final credeți că veți câștiga și veți fi fericiți in intunericul vostru?!
Doamnă, probabil sunteți expertă în wellness. Vă mulțumesc sincer și respectuos pentru sfat și preocupare. In situația în care prin sorosiști înțelegeți persoanele care cred în statul de drept, supremația legii, separația puterilor în stat, independența celei judiciare, cei care preferă democrația parlamentară demagogiei, plutocrației și ochlocrației, apreciază forța dreptului și nu dreptul forței, nu abandonează gândirea critică, fiind mai degrabă sceptici, cred că biserica și statul sunt entități care trebuie separate de un zid foarte înalt, da, sunt sorosist. După această digresiune pro domo, nu înțeleg de ce mă asociați crimelor pentru care pledează persoana pe care am ironizat-o. Nu ați înteles, nu îi luam apărarea doamnei, o ridiculizam.
Îmi place că ești mai plină de energie decât o baterie de Tesla. Ce minuni face o plimbare în fusta și fără chiloți!
E ușor a face versuri când ești plătită să scrii nonsensuri.