Luis Lazarus s-a remarcat încă din studenție, din vremea în care era ceva șef prin Liga Studenților. Cum a început Facultatea de Filosofie pe la 29 de ani, ar fi putut ajunge direct decan. De vârstă. Dar nu asta l-a scos în față, ci modul bătăios în care punea problema grevelor studențești, avântul și tupeul. După o perioadă, pe la începutul anilor 2000, a ajuns jurnalist la OTV. Știți, OTV, televiziunea aceea care, asemeni cotidianului Ziua, a fost nu o școală de presă, ci o adevărată universitate de șantaj prin intermediul mass-media. De altfel, Dan Diaconescu fix pentru asta a și fost închis, pentru șantaj.
Îmi amintesc un episod de prin perioada 2003-2004, când angajații filialei din România a Toyota umblau speriați prin firmă cu un CD pe care era înregistrată o emisiune de-a lui Lazarus în care el ștergea pe jos cu firma. Pentru simplul motiv că nu i se livrase la timp o mașină pe care nici măcar n-o comandase. Dar i-ar fi plăcut, la o adică, să primească un Land Cruiser cadou, măcar pentru câțiva ani. Toyota România și-a întrebat agenția cum să reacționeze în fața unei astfel de presiuni evidente. Iar agenția a recomandat ca Toyota să nu facă absolut nimic. În nici un caz să nu cedeze presiunii și să-l doteze pe individ cu un Land Cruiser, pentru că ea, agenția, a lucrat din greu la imaginea respectivei mașini și n-ar vrea să-și vadă munca distrusă de asocierea cu un dubios.
Oricărui moderator de televiziune provenit din pepiniera OTV ar trebui, înainte de a i se permite accesul pe post, să i se verifice meticulos averea. Ar trebui pus, de asemeni, să-și și justifice cumva veniturile. Așa, de control, ca să știe și patronatul dacă încasează ceva pe emisiunile făcute de respectiv sau veniturile se duc doar la vedetă.
În loc să facem așa ceva, ajungem la situația absurdă în care APTR îl girează pe unul ca Lazarus, premiindu-l pentru calitatea sa de jurnalist de investigații, în 2007. Oricine i-a văzut măcar o emisiune știe că nu de investigații e vorba acolo și că APTR-ul, de fapt, a încetat să mai fie relevant cam din secolul trecut.
Și totuși, astfel de oameni se înmulțesc din ce în ce mai tare pe mai toate televiziunile. B1 are deja doi: pe Lazarus și pe Mănăstire. Realitatea și RTV au grămezi și probabil că există și la Antena 3, deși acolo de șantaj se ocupa direct conducerea needitorială a postului.
CNA, în lipsa unor plângeri sau reclamații, nu poate interveni. DNA, în lipsa unor interese directe în distrugerea unor televiziuni, iar nu intervine. Așa că publicul rămâne singurul care mai poate decide asupra calității unor emisiuni. Or publicul nu are nici capacitatea de a investiga și nici nu pleacă de la prezumția că un om care toacă fără dovezi un subiect, zile-n șir, ar putea avea niște interese la fel de ascunse ca banii pe care-i încasează. Așa că publicul, fie el și redus, cum are B1, supus la rafale de pseudo-dezvăluiri mincinoase, va ajunge să creadă că ceea ce vede și aude este real.
Reală, însă, este doar existența unor astfel de personaje care, netaxate la timp, au reușit, și ele, să pună umărul la distrugerea credibilității presei. Dacă tot nu mai putem scăpa de fenomen și nici nu părem interesați s-o facem, măcar să milităm pentru fiscalizarea unor astfel de emisiuni și, spre binele publicului, să cerem marcare lor cu (Ș). De la ce ar veni acest (Ș)? De la ce vrea fiecare, căci dicționarul măgăriilor ce încep cu această literă e vast.
