Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Rîsul, în locul unui spray cu piper din poșetă

Zoom Rîsul, în locul unui spray cu piper din poșetă

Chiar credeți că rîzînd îndreptăm moravurile? N-aș băga mîna în foc pentru asta. Așa ne place să credem. Ceea ce nu-i tocmai rău, dar nici grozav de bine. Oricum, dacă rîzi de ceva, ăsta e un semn că acel ceva nu ți se pare în regulă. Te descarci, adică, de nemulțumirea pe care ți-o stîrnește acel ceva, chiar dacă nesimțiții, proștii sau hoții nu se simt atinși de rîsul tău. Optimist în privința îmbunătățirii moravurilor de la noi, E. Lovinescu credea, în primele decenii ale secolului trecut, că nu va trece mult timp și actualitatea lui Caragiale va dispărea. Că, adică, lumea va ridica din umeri la comediile lui, fără să le mai guste. Or rîdem în continuare la comediile lui Caragiale, ca probă că n-am îndreptat astfel mare lucru.

Povestirile Dorinei Rusu îmi amintesc, pînă la un punct, de rîsul fără iluzii al lui Moromete, cel ce se apăra astfel de prostia sau de răutatea celor din jur. Scrise toate la persoana întîi, povestirile ei sînt mai mult sau mai puțin autobiografice. De la cele cu amintiri din copilărie pînă la întîmplările de dată recentă. Scrise, cum se zice mai nou, minimalist, adică într-un stil lipsit de înflorituri, iar în cazul ei cu o severă economie jurnalistică de limbaj, povestirile ei îmi amintesc de reportajele pe care le publica în ziare Dorina Rusu, pe atunci Băeșu. Reporterița de atunci nu făcea pe atoateștiutoarea, ci se ducea la fața locului să afle ce se întîmplă, fără prejudecăți, cu mirata curiozitate a unui Brunea Fox, cel din perioada sa interbelică, atunci cînd făcea reportaje despre oamenii din adăposturile de noapte.

Dorina Rusu, autoarea, nu e cîtuși de puțin naivă, ca fata povestirilor ei din carte, care în copilărie e fricoasă și mai degrabă conformistă. În 1990, spre deosebire de alți jurnaliști, mica reporteriță s-a ținut scai după minerii care făceau grozăvii prin București. Apoi tot ea, la o lună după mineriada din iunie, s-a dus la Petroșani să vadă ce făceau minerii la ei acasă. Cum n-a găsit loc la hotel, a stat în gazdă la unul dintre ei. A observat atunci că ortacilor nu le plăcea să se laude cu isprăvile lor sîngeroase din Capitală, ca și cum ar fi vrut să uite de ele. Dar nici nu se rușinau de ceea ce făcuseră.

La Petroșani venise tot atunci Adrian Păunescu să-și reanime cenaclul, la stadionul local. Stadionul a fost plin, iar poetul – ovaționat de mineri. Bardul i-a dat acolo un interviu reporteriței, în timp ce fiul său îl încălța pentru că poetul supraponderal nu mai putea să se aplece ca să-și pună pantofii în picioare și să le înnoade șireturile. Bardul i-a spus intervievatoarei că venise la Petroșani mînat de o misiune divină. Doi ani mai tîrziu, Adrian Păunescu avea să devină senator din partea PSM-ului lui Ilie Verdeț și aliat la guvernare cu Ion Iliescu. Dar atunci cînd interviul a apărut în presă, poetul i-a telefonat Dorinei, pe atunci Băeșu, să-i spună că era „urîtă și obraznică”, făcînd-o să rîdă, după ce bardul i-a închis telefonul în nas.

La ce altceva mai folosește rîsul pentru Dorina Rusu? Personajul ei a scăpat rîzînd de un viol, la Iași, în automobilul unui critic literar local, persoană cu umor altminteri, care voia să profite de ea cu forța. Cînd bărbatul a încercat, pe un cîmp de lîngă oraș, să-i ridice rochia în cap în mașină, fata a început să rîdă din cauza comicului situației, încît i-a retezat literatului avîntul erectil.

Pe coperta a patra a cărții, Neculai Constantin Munteanu scrie, la sfîrșitul recomandării sale despre povestașa Dorina Rusu: „De citit”. Aș adăuga „Neapărat!”, deși dacă N.C. Munteanu a venit din Germania anume ca să-i lanseze Dorinei Rusu povestirile din acest volum, poate că acest „Neapărat!” al meu se subînțelege.

Dorina Rusu, Râsul, Editura Polirom, 2018.

Citeşte mai multe despre:

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Editoriale
  • Poate fi un orbete președinte de țară?

    20 august 2019

    Klaus Iohannis a pierdut ocazia de-a juca o scenetă biblică pe țărmul Mării Negre fiindcă, dacă s-ar fi aplecat asupra soldățelului american leșinat și l-ar fi cărat în brațele-i vînjoase […]

  • Președintele armatei moarte

    20 august 2019

    Marți, 20 august, peluza Casei Albe va duce iar povara președintelui Iohannis. Sînt fire de iarbă care au avut norocul să geamă sub pantofii unui Macron, unui Netanyahu, unei Merkel […]

  • Politiciene disperate

    20 august 2019

    Ne îndreptăm, cu pași mari, spre momentul în care va fi aproape obligatoriu ca politica să fie condusă de către femei. Dintr-un domeniu eminamente patriarhal, politica tinde să devină tărâmul […]

  • “Întîmplări din irealitatea imediată”

    13 august 2019

    Aflînd că pușcăriile românești sînt mari producătoare de scriitori bine furajați, o editură newyorkeză i-a făcut domnului Gheorghe Dincă o ofertă de nerefuzat pentru publicarea unui bestseller memorialistic cu titlul […]

  • Planul Marshall pentru săraci

    13 august 2019

    America și Occidentul european trag fără chef de o căsnicie obosită, împovărată de ani și de plictiseală. Duși sînt anii logodnei, cînd generalul Marshall a descălecat la Paris din spinarea […]