Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

România legalizează căsătoriile între oameni şi iPhone-uri

Zoom România legalizează căsătoriile între oameni şi iPhone-uri

Moment istoric în relaţiile dintre oameni şi telefoane după ce un tribunal din Focşani, Biserica Ortodoxă Română şi telespectatorii Antenei 1 au declarat validă căsătoria dintre un bărbat de 32 de ani şi iPhone-ul său 4S, creînd astfel un precedent internaţional.

„E cel mai frumos moment din viaţa mea“, a declarat Grigoriţă Sion, de profesie manager, butonînd frenetic. „Sîntem împreună de peste doi ani. Ne înţelegem perfect şi ne completăm. Mă bucur că societatea înţelege frumoasa poveste de dragoste dintre mine şi iPhone-ul meu. De-abia aştept noaptea nunţii ca să-l butonez pînă îi sar capacele. Ce-o să ne mai distrăm dînd jos aplicaţii!“

Încurajaţi de succesul lui Grigoriţă, şi alţi români care trăiesc în concubinaj cu ­iPhone-urile lor au declarat că îşi vor oficializa relaţia, în principal ca să scape de gura familiei şi ca să petreacă mai mult timp cu partenerul lor. „Ce îmi place cel mai mult la iPhone-ul meu este că ştie să mă asculte cînd vorbesc. Nu ca majoritatea tipilor care, pe lîngă că nu vibrează în pat, nici mă­car nu au o cameră de cinci megapixeli“, spune Simina Popescu, viitoare doamnă Phone.

Întrebaţi ce i-a determinat să legalizeze căsătoriile cu un iPhone, mai mulţi factori de decizie au declarat: „Mă­car căsătoriile astea nu sînt gay“, după care au revenit la a fixa compulsiv ecranul iPhone-urilor, mîngîindu-le uşor marginile şi ştergîn­du-le cu grijă ecranele.

 

 



Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

erbasu
Big Fish
Istorii Corecte Politic
Iubitori de arta
Carne de pui La Provincia