Există senzația că nu se știe dacă sunt benefice ultimele desfășurări, că e riscant să ai musulmani pe teritoriul țării. Ce-o să se aleagă de creștinismul local, de valorile europene? Asta ca și cum România ar fi un fel de avangardă a Occidentului și orice schimbare prin care trecem trebuie judecată cu grijă, deoarece nu știm în ce direcție duce.
E un fel de trufie a conservatorului român de a se considera în aceeași ligă cu Germania, Olanda, Franța și Marea Britanie. N-avem nevoie de acest scepticism cu privire la schimbare pentru că, din păcate, suntem suficient de în urmă încât să știm precis încotro ne îndreptăm. Ținta noastră e să fim ca Occidentul european, care a trecut prin experiența primirii de imigranți în urmă cu zeci de ani.
Nu e ca și cum n-am avea nici cel mai mic indiciu despre ce s-ar putea întâmpla dacă vin câteva mii de migranți din Orientul Mijlociu într-o țară cu milioane de creștini. Asta s-a întâmplat deja în urmă cu zeci de ani în Germania, Olanda și Marea Britanie. Dacă acum avem acește țări ca model (cum se întâmplă cu conservatorul român atașat de valorile europene), orice grijă legată de suprimarea demografică a românității arată adevărata față a angoasei lor: e vorba de o teamă premodernă, parohială, aproape tribală.
Și apoi, mai există o reținere față de Islam. Mulți își fac griji că musulmanii nu pot trăi în lumea liberă, pentru că obiceiurile lor sunt contrare valorilor liberale. După criteriul ăsta, Europa ar trebui să reconsidere cetățenia a sute de milioane de oameni. Pentru că, în mod similar, și creștinismul e contrar valorilor liberale, arătându-se intolerant în multe privințe: dezaprobă avortul, homosexualitatea, sexul premarital.
Suntem noi, europenii, gata să îi acceptăm printre noi pe acești oameni (polonezi, spanioli, francezi, slovaci) care se opun sexului înainte de căsătorie?
Evident că normele religioase, oricât de ferme ni s-ar părea pe moment, sunt flexibile în timp. Niciun creștin nu mai protestează acum dacă-i spui că Pământul se învârte în jurul Soarelui. Musulmanii se adaptează la cerințele vieții într-o societale liberă la fel cum au făcut-o și creștinii, adică suprimând, de nevoie, acele norme iliberale de comportament.
Un articol de opinie din New York Times constata lipsa de empatie a est-europenilor în privința imigranților. Una dintre ipotezele formulate e că ungurilor, bulgarilor și românilor nu le pasă de refugiați pentru că sunt prea săraci ca să-și permită acest lux. Cum ar veni, n-am ajuns încă atât de prosperi încât să ne lansăm în întreprinderi filantropice.
O explicație mai verosimilă mi se pare înapoierea noatră culturală și lipsa de cultură politică. Societățile din est nu sunt doar mai sărace, ci și mai puțin tolerante, multe din ele încă prinse în jocul păgubos al antipatiilor etnice. Românii și ungurii nu sunt doar mai săraci, ci și mai de la țară. Acum, au atitudinea unor săteni din vârf de munte care văd pentru prima oară străini la televizor și li se pare că au venit prin cutia aia ciudată ca să le fure ceva din gospodărie.
19 vizualizări
Asa este. Generatiile mai tinere si mai umblate vor schimba aceasta situatie, candva. Cand vor disparea aceste specii:
vezi . „cum se numeste tara noastra / ce limba vorbim ?”
https://www.youtube.com/watch?v=awwPcxmrxzU
Teoretic da, practic nu.
Nu e vorba de faptul ca ne vin „musafiri”, e vorba „ce” fel de musafiri ne vin.
Sa vina olandezi si francezi, n-am nimic impotriva.
Dar vin niste barbari, niste tribali, niste fiinte lipsite de orice notiune sociala sau culturala
care vor avea nesimtirea sa-si impuna propriile reguli in viitor cum au inceput sa faca acum in UK si Franta.
Hai poftiti?
Hai sictir!
romanu’ e ospitalier de fapt numai cu cei pe care-i vede intr-o pozitie superioara lui. deci de fapt nu e ospitalier, ci mai precis, pupincurist. ca „ion” de exemplu.
Avem destui „oaspeti” care deja ne-au vandalizat tara. Ajunge!
Iar pentru ignorantul ce blameaza tarile din est sarace si mai putin tolerante nu pot sa-l sfatuiesc decit sa-si ia valea in civilizatia occidentala si apoi prin Orient , macar temporar, …..si apoi sa bata cimpii.
Este vorba despre prostie in problema emigrantilor sirieni in Romania.
Se teme de islamizare o tara care e de sute de ani in contact cu islamul, care are cetateni romani musulmani si asta de generatii, care e bantuita si nu de azi de ieri de bisnitari arabi si turci si asta din zorii tinerei democratii pe cand valutistii aveau cautare si buticele spargeau piata.
Peste toate, vorbim despre o tara in care maneaua domina de ani de zile peisajul muzical si e precum muzica nationala populara.
Sa mai spun despre invazia recenta de soap-opera turcesti?
Sau de faptul ca romanii sunt responsabili de o puternica emigratie economica in alte tari europene? Nu alungari de razboi precum amararii astia.
Asta e tara in care traim si in care bastinasii se tem de 4000 de sirieni ce ar putea veni la noi, alungati fiind de razboi si foamete.
Romanul se teme de terorism in conditiile in care spun gurile rele ca astia au mai fost prin tara nostra ba pentru antrenamente, ba in tranzit…stiau si ei ca romanii se terorizeaza singuri intre ei, iar nivelul de teroare este atat de ridicat inca teroristii straini de neam evita sa calce pe la noi cu ganduri rele.
Este vorba despre prostie in problema emigrantilor sirieni in Romania.
Se teme de islamizare o tara care e de sute de ani in contact cu islamul, care are cetateni romani musulmani si asta de generatii, care e bantuita si nu de azi de ieri de bisnitari arabi si turci si asta din zorii tinerei democratii pe cand valutistii aveau cautare si buticele spargeau piata.
Peste toate, vorbim despre o tara in care maneaua domina de ani de zile peisajul muzical si e precum muzica nationala populara.
Sa mai spun despre invazia recenta de soap-opera turcesti?
Sau de faptul ca romanii sunt responsabili de o puternica emigratie economica in alte tari europene? Nu alungari de razboi precum amararii astia.
Asta e tara in care traim si in care bastinasii se tem de 4000 de sirieni ce ar putea veni la noi, alungati fiind de razboi si foamete.
Romanul se teme de terorism in conditiile in care spun gurile rele ca astia au mai fost prin tara nostra ba pentru antrenamente, ba in tranzit…stiau si ei ca romanii se terorizeaza singuri intre ei, iar nivelul de teroare este atat de ridicat inca teroristii straini de neam evita sa calce pe la noi cu ganduri rele. Vin eventual sa invete.
@Exilin : Evident ca nu sunt ospiatlier cu toata lumea , ca nici la mine in casa nu bag toti tiganii . Sunt ospitalier cu oamenii , nu animalele , cu cine e capabil sa demonstreze ca stie sa se comporte in societate , demonstreaza educatie , conduita , etc.
Accept cu bratele deschise pe oricine ma poate invata ceva .
N-am o problema cu asta .
De ce-ti dai tu cu parerea pe subiecte care te depasesc ?
Ospitalitatea si civilazatia merg mana in mana. Niste oameni care-s amarati si cauta acum pace si prosperitate. E oare asta o rusine? Cineva a comentat intr-o rubrica, citez liber: „sub pretextul raboiului civil cauta un trai mai bun” O spusa prosteasca! Ganditi-va ca ar fi razboi civil in Roamania!!! Cum ati actiona? Ati sta sa vina niste militionari sa va taie capetele? Aveti copii, familie etc. Ganditi-va bine si apoi spuneti-va parerea sincera!
Traiesc acum in Germania de 25 de ani. Am venit in ’90 aici dupa ce a castigat Iliescu alegerile. Am invatat multe aici, lucruri de care nu atiam in Romania, si mai am inca de invatat la viata mea. Nu mi-a fot usor caci oameni rai, primitivi, sint peste tot dar aceasta tara m-a adoptat si acceptat. Tolereaza si vei fi tolerat la randul tau. Un om destept invata si se adapteaza permanet. Prostul persista. Eu nu am uitat de unde am plecat si ce mult m-au ajutat oamenii de bine de aici. Aceasta este o lectie a vietii, a umanitatii, e o paradigma care ne deosebeste de alde Erdogan, Putin & co.
Numai bine si mult succes in viata!