Mă mir că doar 27% dintre români ar vrea să devenim monarhie, după cum zice un sondaj comandat de ziarul Adevărul. Nu mă mir însă deloc că doar 41% dintre alegători mai sînt republicani convinşi.
În ritmul de pînă acum, s-ar zice, la prima vedere, că prin 2030 majoritatea concetăţenilor noştri vor ajunge la concluzia că monarhia salvează România. Dacă însă din 2014 vom avea o nouă experienţă prezidenţială deocheată, s-ar putea ca preferinţele alegătorilor să încline mult mai repede către monarhie. Oricum anul viitor discuţia despre întoarcerea la monarhie va fi unul dintre capetele de afiş ale agendei publice, ceea ce va duce la creşterea procentului celor care s-au săturat de bulibăşeala prezidenţială de la noi.
Discreţia Casei Regale în această perioadă de scandaluri politice, cu evitarea inteligentă a susţinerii vreuneia dintre taberele aflate în conflict s-ar putea să mai atragă o parte dintre cei 31% indecişi, în perioada imediat următoare. Asta în condiţiile în care nu mai avem o majoritate pro-republicană, ci doar 41 la sută dintre noi ar mai vota la un eventual referendum pentru menţinerea republicii.
Mă îndoiesc că românii ştiu, în majoritate, care diferenţa între republică şi monarhie parlamentară. Mai degrabă majoritatea vede în rege un fel de preşedinte ales pe viaţă, cu toate neplăcerile care decurg de aici. Ceea ce e total fals şi dovedeşte că toxinele antimonarhice din anii '90 au efect în continuare, mai ales asupra vîrstnicilor. Şi ele sînt reinjectate periodic de politicieni, fie din interese personale, fie din motive de doctrină.
Socialiştii autohtoni sînt republicani, la fel şi cei mai mulţi creştin-democraţi – cei proveniţi din FSN – cît despre liberali, unii sînt monarhişti declaraţi, alţii însă merg pe mîna republicii. Nu pomenesc aici persoane, ca să nu coborîm subiectul la cazuri.
Dacă experienţa republicană a românilor ar fi fost bună sau cel puţin satisfăcătoare, n-am fi asistat la sporirea preferinţelor pentru monarhie, ci doar la o normală creştere a simpatiei faţă de Regele Mihai. Dacă însă mai punem la socoteală creşterea corupţiei, discreditarea clasei politice, partizanatele prezidenţiale vădite, şi pe vremea lui Ion Iliescu, şi in timpul mandatelor lui Traian Băsescu, politizarea unor instituţii care ar trebui să vegheze la buna funcţionare a democraţiei, nu să devină părţi ale conflictelor politice e de mirare că nu sînt mai mulţi cei care vor ca România să redevină regat.
Să nu uităm totuşi că după ieşirea PNŢCD din Parlament, la noi n-a mai existat nici un vector politic puternic, favorabil monarhiei.
La ora asta avem monarhişti care fac reverenţe preşedinţiei şi prezidenţiabili care fac pe monarhiştii. Puţine sînt vocile cu audienţă care reuşesc să se ţină la distanţă de mocirla politicianistă pentru a-şi afirma fără echivoc opţiunea monarhică. Astfel că cei 27% dintre concetăţenii noştri care recunosc că ar vota şi mîine pentru monarhie au ajuns la această concluzie din capul lor, nu în urma unor încercări de influenţare politică. Mă întreb însă cîţi dintre cei 31% de nehotărîţi îşi ascund astfel preferinţele de teamă să nu intre în coliziune cu litera actualei Constituţii şi să nu se trezească la poartă cu procurori înarmaţi cu Biblia într-o mînă şi cu cărticica numărul 1 a naţiei în cealaltă?
Fiindcă, să fim realişti, cînd într-o republică o treime dintre alegători ajung să-şi anunţe indecizia faţă de regimul în care trăiesc, ei sînt mai aproape de dorinţa de schimbare decît de aceea de conservare.
Asta nu mă face să cred că dacă am avea duminică un referendum pe această temă, ne-am trezi cu o majoritate pro-monarhică. Aş paria însă că anul viitor, în sondaje, monarhiştii convinşi vor trece de o treime, iar dacă nehotărîţilor li se va adresa o întrebare ale cărei răspunsuri posibile ar fi de neatacat, în eventualitatea unor vizite ale procurorilor la ei acasă: „Copiii dvs ar trăi mai bine dacă: a. România ar fi republică b. România ar fi monarhie?” s-ar putea să aflăm că şi nehotărîţii s-au săturat de republică. Şi că nici republicanii nu mai sînt ce-au fost.
