Să cumpărăm cele mai scumpe tancuri de pe planetă, după ce le fabricăm în România!

A trecut epoca Tîlvăr, în care armata a stat pitită după contracte mici cu comision mare. Acum, în epoca Moșteanu, s-a deschis portofelul poporului. Se cumpără tancuri de 7 miliarde de euro. De 6,5 miliarde se cumpără tancuri noi, iar de o jumătate de miliard se completează echiparea celor 54 de Abrams vechi, care au costat, înainte de echipare, 1,07 miliarde de dolari.

Tancurile Abrams sînt minunate, probabil cele mai bune din lume, dar au fost retrase de pe frontul din Ucraina fiindcă nu făceau față noului tip de război. Și fiindcă exact pentru același tip de război ne pregătim și noi, ne arătăm, iată, preferința pentru aceste tancuri grele, împodobindu-le cu acele dotări pe care am uitat să le băgăm în preț: piese de schimb, muniție, suport tehnic, training pentru personalul utilizator, simulatoare, mitraliere etc. Am scris cumva cuvîntul „grele“? E un cuvînt esențial. Cu muniție la bord și cu plinul făcut, tancurile Abrams cîntăresc aproape 75 de tone, în timp ce podurile noastre județene, cam 4.900, alea pe care ar trebui să treacă, rezistă la maximum 30 de tone.

Cele 54 de tancuri Abrams, cu tot ceea ce înseamnă pachetul complet (incluzînd aici și 12 derivate de șasiu de tanc), costă, așadar, 1,526 miliarde de dolari. Ceea ce stabilește prețul unui tanc la 28,3 milioane de dolari. Prețul nu include TVA în documentele românești, dar la valoarea netă a produsului, sistemul de taxe american adaugă o sumă specifică produselor militare.

Să facem aceeași socoteală pentru cele 6,5 miliarde de euro. De banii ăștia, MApN zice că achiziționează „216 tancuri şi 76 derivate (16 tractoare de evacuare, 44 de poduri mobile de asalt și 16 dragoare de mine) pentru dotarea structurilor de tancuri şi de infanterie din cadrul forţelor terestre, dar şi achiziţia de suport logistic şi echipamente specifice de instruire şi antrenament“. Deci pachetul complet, cum s-ar zice, ca și în cazul tancurilor Abrams. Ca să rămînem în moneda partenerului strategic, cele 6,5 miliarde de euro înseamnă 7,63 miliarde de dolari (fără taxe). Asta înseamnă că un tanc din noua comandă are prețul de 35,3 milioane de euro. E cu 7 milioane de dolari mai scump, veți observa, dar așa cum ne-a spus ministrul Apărării, acest produs se va fabrica în România, unde e mîna de lucru mai ieftină și costurile materialelor mai mici. Poate de-aia e mai scump.

Fiindcă nu știm încă ce model de tanc vom cumpăra, se pune, desigur, întrebarea: cum a ajuns MApN la sumele astea dacă nu știe pe ce dă banii? Dar asta nu e o întrebare serioasă. Am glumit. Va fi licitație, ne-a spus ministrul, și puține ființe de pe Pămînt se pricep mai bine ca generalii de la achiziții să fabrice caiete de sarcini.

Acum, după ce am văzut la ce prețuri cumpărăm tancul viitorului, să vedem la ce prețuri îl vînd producătorii. Am ales cele mai bune mașinării de pe piața globală, toate produse în state NATO și apropiate de NATO, adică în SUA, UK, Franța, Germania, Turcia, Coreea de Sud și Israel.

În echipare completă, cu tot pachetul de suport, prețul pe bucată, arată cam așa:

SUA: Abrams (M1A2 SEP V3), $ 18-23 milioane, pachet suport global, 5-10 ani;

Germania: Leopard 2A7+, $ 20-25 milioane, suport tehnic german premium, 5-8 ani;

Israel: Merkava Mk4 Barak, $ 12-15 milioane, pachet și training intensiv israelian, 5-7 ani;

UK: Challenger 3, $ 18-22 milioane, modernizări + suport britanic specializat, 7-10 ani;

Turcia: Altay (faza 2), $ 20-25 milioane, cel mai scump pachet complet, tehnologie nouă, 8-12 ani;

Coreea de Sus: K2 Black Panther, $ 15-18 milioane, suport sud-coreean complet, 5-7 ani;

Franța: Leclerc XLR, $ 20-24 milioane, suport tehnic francez premium, upgrade-uri Scorpion, 6-9 ani.

Ca să înțelegem cam cum se formează un preț,

avem cîteva surse deschise și de acolo culegem un exemplu. Pentru cele 18-23 de milioane de dolari ale tancului Abrams M1A2 SEP V3, suma se obține așa:

10-12 milioane: tanc complet echipat;

2-3 milioane: training echipaj;

3-4 milioane: piese de schimb;

2-2,5 milioane: suport tehnic (include, de obicei, și cota parte de „derivate“, adică structurile șenilate de suport);

1-1,5 milioane: muniție și modernizări.

Practic, pachetul de suport al acestor tancuri celebre conține cam tot ceea ce există în caietul de sarcini al MApN. Cu toate astea, constatăm o diferență de 10 pînă la 23 de milioane de dolari între prețul la care vînd producătorii tancul și prețul la care îl cumpărăm noi. De fapt, prețul la care îl fabricăm noi, dacă ne amintim vorbele ministrului Moșteanu. La 216 bucăți, iese o diferență de 216 pînă la 496 de milioane de dolari. Sau de 184 pînă la 422 de milioane de euro.

Înainte să numim aceste diferențe „suspiciuni rezonabile“, trebuie să adăugăm două lucruri. Experții militari ai NATO sînt de părere că, pentru a face față unei invazii terestre (în cooperare cu forțele aliate), România are nevoie de peste 500 de tancuri moderne, adică cel puțin dublu față de ce comandă acum armata. Apoi, a face licitație înseamnă o nesfîrșită pierdere de timp, urmată, ca de obicei, de anularea programului de înzestrare. Înseamnă a retrăi jalnica experiență a corvetelor, elicopterelor, submarinelor, dronelor și celorlalte echipamente care ne lipsesc și ne vor lipsi întotdeauna. Alegerea unui tip de armă e tehnică, ea trebuie să aparțină armatei, experților militari, strategilor, Statului Major. Nu ministrului, nu Guvernului, nu rețelei mafiote care pîndește comisioanele.

Cititorii noștri știu că de ani buni susținem modernizarea armatei,

înzestrarea ei cu echipamente și tehnologii avansate și repornirea industriei naționale de apărare cu impact în economie. Știu că am scris mult despre felul cum conducătorii politici și militari ai României subminează securitatea națională și apărarea țării, frînînd dezvoltarea capabilității militare și acționînd – din prostie sau cu premeditare – ca agenți ai Federației Ruse. De aceea, acest efort de achiziție a tancurilor moderne ar trebui să fie o veste bună. Ar fi ca și cum, pînă la urmă, după atîția ani de scris degeaba, se întîmplă cîte ceva.

Numai că, de vreme ce banii îi dă poporul, ministrul Apărării și MApN trebuie să explice public unde se duce diferența de preț. E exclus ca niște infractori din armată, din Guvern și din Servicii s-o treacă în caietul de sarcini și s-o fure, dar e bine să auzim asta și oficial. Ar fi prima declarație mincinoasă la dosar.