Cangurului pitic îi plăcea: să mănînce mere româneşti, să ronţăie morcovi China, să ţopăie de trei ori, apoi să stea într-un picior, să privească pieziş vizitatorii, de înspăimînta copiii, să stea în întuneric vara pe soare torid, să primească mîncare de la Măruţa, Georgescu Mara Alexandra, îngrijitoarea cangurului pitic, a păsăretului şi a lupului din Grădina Bucov, Ploieşti.
Or toate aceste plăceri, luni spre marţi, au urcat chinuite la ceruri odată cu sufletul cangurului pitic Ionel, cum îi spunea Măruţa, Ionel cel sfîşiat şi mîncat de către cîinii vagabonzi. Ionel, cangur pitic din rasa Benedict, şi plăcerile lui nu mai suferă. Soarta a făcut ca perechea lui Ionel, preacuvioasa Mioara, tot cangur pitic din rasa Benedict, să moară muşcată de şobolani în Grădina Bucov, acum cîteva luni. Preacuvioasă fiindcă îi plăcea să-şi pună lăbuţele alături şi să stea aşa, ciulită, ca-ntr-o rugăciune. Mioara, limba ei roşie, fără mofturi!
Şi dacă vedem mereu la animale gesturi ce ne aparţin, de ce le lăsăm să moară, de ce le lăsăm în ungherul nepăsării noastre? „Sîntem vai de capul nostru, mă vedeţi pe mine să umblu prin zece hectare toată noaptea?“ – spune paznicul. Paznic fără inimă, fiindcă n-are bani, e sărac, fiindcă se visează că, dacă ar avea bani, ar umbla în Mercedes cu maneaua la maximum. Dar banii aduc inima faţă de cangurul pitic? „E un făcut! Cu cît sîntem mai săraci, cu atît sînt mai neglijate sărmanele animale. Mă doare inima după Ionel, nu pot spune că mă înţelegeam cu el, eu nu mă prea înţeleg cu bărbaţii, dar să mori aşa, ca un cîine, cum vine vorba… auzisem că era cangur de neam regal. Mă doare inima! Mă doare inima!“ – şi varsă lacrimă după cangurul pitic Măruţa, îngrijitoarea lui. Prefăcuta lume ce-şi arată inima, după ce cangur nu mai e, amintiri abia se întrevăd.
În registrul animalelor scrie şeful Grădinii: „decedat“, cuvînt fără nici o putere. Şi începe să turuie aceeaşi lecţie: „Cîinii sălbăticiţi din pădure, cîinii aruncaţi de oameni au sărit garduri de un metru şi l-au atacat pe cangurul pitic“. Adică vina nu este a lui, responsabilitatea cangurului pitic nu era a lui. El ţine doar catastiful cifrelor goale: cîtă mîncare avea repartizată cangurul pitic, cîtă greutate, cîtă înălţime avea cangurul pitic. Altfel, necunoscutul: omul neglijent ce scapă de cîini, de viaţă, aruncîndu-i în pădure. Neantul e de vină. Necunoscutul şi Pădurea.
Dar, omule, tu eşti de vină pentru moartea cangurului pitic! Dar chiar nu ţi-e pic de ruşine? A murit cangurul pitic, cangurul pitic din rasa Benedict pe nume Ionel.
