Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Să ne facem că o facem

Piesa* este identică cu prima ei replică, măcar c-ar fi putut surprinde cu ceva mai isteţ de-atât; dar de unde nu e, nici Dumnezeu nu cere. Bref, doi băieţi şi două fete se screm s-o pună, cum-necum, dar nu le iese nimic. Spre onoarea publicului, mulţi au ieşit din sală în timpul spectacolului. 

Spre dezonoarea lui, ieşiţii au plecat nu din cauza textului, ci din varii motive: unii ca să-şi mai ia o bere, alţii la fumat sau la toaletă. Textul izbeşte printr-un singur lucru, şi anume prin strania lui tâmpenie. Avem următoarele personaje: a) nefututa 1, care cere să fie „surprinsă“ de soţ (pe la spate, pe maşina de spălat etc.); fraierul, agasat de sexul cu nevastă-sa, cu care oricum nu-i însurat; şmecherul, impostor de Vama Veche, bun de gură şi deştept de-mpunge; b) nefututa 2, virgină obsedată, care sare pe toţi bărbaţii, cum săreau prostanele pe Petre Roman, când eram noi mici. Nu zic de actori, care fac şi ei ce pot, chit că nu pot prea multe (toţi sunt teribil de tineri şi de emoţionaţi, plus că nu-i uşor să joci când publicul râgâie de la bere şi nu-şi închide telefoanele în timpul spectacolului!). Zic de singura replică care mi-a smuls un zâmbet: „Recomand sexul de trei ori pe zi, în loc de mese“, spune şmecherul. „Acu’ mă faci şi grasă!“, vine replica nefututei 1. 

 

* Hai să facem sex, de Valentin Kasnogorov, la Teatrul Arca. Cu: Ioana Ernea, Monica Săndulescu, Radu Câmpean, Costin Cambir. 



Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

erbasu
Big Fish
Istorii Corecte Politic
Iubitori de arta
Carne de pui La Provincia