Are dreptate și Finlanda – țara celor 1.000 de lacuri cu apă limpede, curată – să se împotrivească intrării noastre în Spațiul Schengen. Păi, ia imaginați-vă ce-ar deveni lacurile astea în timpul verii, cînd pe malurile lor s-ar aciua vreo cincizeci de tabere (ca să nu le zic șatre) ale unor compatrioți de-ai noștri, amatori de reni la proțap, plus vreo două mii de pakistanezi și indieni tranzitați prin România și învățați să se spele ritualic în fluviile lor sacre!
* * *
Șăfu’ e foarte aproape de terminarea Levantului. Că e așa, pot să depun mărturie cu mîna pe inimă: și-a copiat cu mînuța lui, în agenda de care nu se desparte niciodată, următoarele versuri dinspre finalul cărții: „VODĂ: Manoile, ia gîndește, nu cumva / Sunt chiar domnul care țeara, dacă o întrebi, l-ar vrea? / Căci altfel nu se esplică cum mă rabdă, cum mă-ndură… /Da, îi vin ca o mănușă țerii estii fără gură…”. Ce premoniție la Cărtărescu!
* * *
M-a pus dracu’ să scotocesc prin poșeta Vuitton primită cadou de 8 Martie de la Șăfu’. Am simțit în căptușeala ei ceva tare: am descusut-o și-am dat peste un cartonaș pe care scria: „Elena, veșnicia s-a născut la sat, nu la Cotroceni”, Vasile Blaga.
(va urma)
Publicat în Cațavencii 10(88) 2013
